Adrian Chebuţiu, fostul președinte al consiliului de administrație și director general al UCM Reșița, companie pe care procurorii DNA îl acuză că a devalizat-o pur...
Omul de afaceri declara pentru Express de Banat la finele anului trecut că regretă stadiul în care au ajuns proprietățile sale de pe versantul din...
Acţiunea petrecută la graniţa cu Serbia în care şpaga şi corupţia şi-au spus de multe ori cuvântul i-a pus pe treabă pe mai marii Inspectoratului...
În contextul încheierii primei etape de finanțare europeană, o retrospectivă a stadiului de accesare a fondurilor dezvăluie faptul că județul Caraș-Severin și întreaga regiune de...
Alaltăieri s-a dat sentinţa în dosarul Ridzi. Fost ministru în guvernul Boc. Om de nădejde al lui Băsescu, acesta pusese ochiul pe ea. S-o faci...
Sfera şomajului din Caraş-Severin capătă o eficienţă mai mare printr-o serie de specializări adresate salariaţilor serviciului public. În cadrul unui proiect finanţat din bani europeni,...
Descinderile din 2011, pe care le-a inițiat Direcția Națională Anticorupție, nu au rămas fără ecou, deși, punctual, unii oameni ai legii își mai uită rolul...
Evenimentul filmat în care profesoara certa părinții pentru prestațiile financiare slabe ale acestora încă mai are ecou. Discuția pe tema sumelor de bani impuse de...
Şpaga şi corupţia din Caraş-Severin par a fi fenomene greu de oprit de oamenii legii. Aceştia acţionează greu, în special când e vorba despre contrabandă,...
Persoanele vârstnice se confruntă cu o nouă problemă la început de an. Deși încearcă să își completeze pensia mică pentru a putea supraviețui, aceste încercări...
Opinia publică se declară în continuare scandalizată de revenirea lui Pavel Verindeanu în fotoliul de edil-şef al comunei Prigor după ce instanţa l-a găsit vinovat...
Din sediile de partid, de la birou, din Parlament, de acasă, din restaurante, cluburi sau de pe plajă, politicienii din Caraş-Severin nu pot renunţa la...
Cum e vremea acolo, mai ninge? întreabă reporteriţa o bătrânică rămasă blocată în nămeţi la Măicăneşti. Dacă e cod roşu de ninsoare şi vânt, cum...
Încă o înfrățire s-a consumat astăzi la Primăria Reșiței. Orașul de pe Bârzava și al doilea cel mai mare oraș din Banatul de Sud în...
Consilierii din oraşul de pe Bârzava s-au întâlnit astăzi în cadrul şedinţei Consiliului Local, unde au dezbătut o serie de proiecte importante pentru comunitatea reşiţeană....
Criza economică nu ocolește nici societățile cu capital de stat, însă aleșii județeni au încercat să găsească o soluție prin care să evite falimentul celei...
Edilul-şef al comunei Fârliug pledează vinovat în această dimineaţă într-un dosar instrumentat de DNA în care au mai fost condamnate alte cinci persoane. UPDATE 12:54...
Aspectul arhitectural al orașului gugulanilor nu va fi afectat de câte o casă desprinsă din imaginea Strehaiei sau a Ticvaniului Mare. Acest fapt se datorează noii...
Stau şi mă uit pe fereastră şi mă gândesc. În Reşiţa, zăpada căzută a fost de unu virgulă trei milimetri. Sigur, mai mult ca sigur,...
Consilierii locali ai Caransebeșului au început anul în forță. Prima ședință din 2014 a avut un număr record de proiecte pe ordinea de zi, însă...
Foştii directori ai uzinei reşiţene, Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda, caută soluţii pentru a scăpa de arestul preventiv în care se află de la mijlocul...
Consilierii au fost convocați astăzi în ședință extraordinară la Palatul Administrativ al județului. Ordinea de zi a vizat aprobarea mai multor proiecte importante pentru comunitate....
Un nor negru de fum a învăluit oraşul Bocşa, după ce o casă particulară din localitate a luat foc. Incendiul a distrus bunuri în valoare...
Bilanţul pe anul 2013 al Tribunalului Caraş-Severin, care funcţionează cu trei secţii, Secţia I Civilă, Secţia II Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal şi Secţia...
Cea de-a doua ediţie a competiţiei iniţiate de Dan Silviu Avram a trezit sentimente diametral opuse în rândul oamenilor de fotbal şi al celor care...
Primăria Oraviţa a fost obligată de instanţă să plătească facturile pentru nişte achiziţii aberante, în ciuda faptului că primarul Ursu a refuzat să arunce cu...
De la limbile consacrate în lume, engleza și franceza, până la cea specifică regimului comunist, rusa, parlamentarii cărășeni se descurcă, cel puțin pe hârtie, în aceste limbi...
Plângeam că nu mai vine iarna. Ea a venit. Cu zăpadă, îngheţuri, vânt care spulberă zăpada. Nu e apă în sol, zbierau marii specialişti. Vom...
Competiţia ,,Stelele Banatului”, care a avut loc ieri în Sala Polivalentă din Reşiţa, a fost un prilej excelent pentru ca bursa zvonurilor legate de viitoarele...
Finalul săptămânii va aduce la Reșița unul dintre cei mai titrați artiști ai momentului, iar dimineața zilei de vineri se anunță a fi un real...
Amânat cu o zi, party-ul pe muzică electronică de petrecere animată de Omul cu Butoane și Blintzu a avut succes printre cei sosiți în pubul...