Chiar dacă lucrările din cadrul proiectului „Alimentare cu apă Gârnic” sunt în toi, acest lucru nu va reprezenta o piedică în calea turiștilor dornici să...
Gârnic și Pojejena sunt celelalte două comune din Caraș-Severin pentru care au fost semnate facturile unor contracte vizând o serie de lucrări urgente, derulate prin...
Începând de săptămâna viitoare, toate străzile din comuna condusă de primarul Nicolae Tismănariu ar urma să fie dezinfectate, întregul demers având ca scop limitarea pe...
15 artiști plastici europeni și nu numai se vor reuni, în această toamnă, în cadrul taberei de creație artistică şi documentare găzduită în comuna Gârnic,...
Lucrările în cadrul proiectului „Alimentare cu apă Gârnic” sunt în toi. După aproape patru decenii, noua instalație promite să nu le mai dea bătăi de...
În comuna condusă de Nicolae Tismănariu, 17 persoane se află în autoizolare, 16 dintre acestea întoarse recent din țări precum: Germania, Austria și doar una...
Un primar PSD din Clisura Dunării consideră că cel mai potrivit om pentru a spăla imaginea pătată a social-democraților cărășeni, după taifunul produs în PSD...
Deși fenomenul câinilor vagabonzi generează mari probleme anumitor UAT-uri din Caraș-Severin, situația patrupedelor fără stăpân nu este deloc alarmantă în comuna Gârnic. Cu toate că...
Rolul școlii este foarte important în viața fiecărui copil. E locul unde micuții fac, în etape succesive, pași mărunți, dar importanți pe drumul dezvoltării personale,...
Chiar dacă tarifele pentru colectarea deșeurilor menajere rămân neschimbate pe raza comunei Gârnic, edilul Nicolae Tismănariu așteaptă cu sufletul la gură deschiderea deponeului de la...
Situat în sudul județului Caraș-Severin, la o distanță de 14 km de orașul Moldova Nouă, satul Gârnic, satul de reședință al comunei cu același nume,...
Luând în calcul situația politică actuală, dar și pierderea de către PSD a două seturi de alegeri în 2019, edilul comunei Gârnic, Nicolae Tismănariu, nu...
Probabil că nu este primar PSD care să nu se fi pozat la brațul Luminiței Jivan la ușa ministerelor, anunțând semnarea unor proiecte, dar președintele...
Nicolae Tismănariu nu renunță la comunitatea din Gârnic, cea pe care o cârmuiește de aproape două decenii. În scurt timp, acesta va candida din nou...
Prezentă săptămâna trecută în orașul de la malul Dunării pentru a pune capăt interimatului în privința Organizației PSD Moldova Nouă, șefa social-democraților cărășeni va trebui...
Odată cu desființarea Fondului de Dezvoltare și Investiții de către actuala putere, pe motiv că programul ar fi reprezentat o unealtă puternică pentru PSD în...
După rezolvarea problemelor întâmpinate cu racordarea la energie electrică, unitatea medicală din comuna condusă de Nicolae Tismănariu mai are de trecut câteva hopuri pentru ca...
Veste bună pentru locuitorii din Padina Matei și Moldova Nouă! În curând, pe tronsonul de drum care face legătura între cele două localități, se va...
Chiar dacă rectificarea bugetară a guvernului liberal, din luna decembrie a anului trecut, l-a ajutat pe edilul comunei Gârnic să facă față cheltuielilor din ultima...
Rectificarea bugetară a guvernului liberal a reușit să-l scoată din impas pe unul dintre primarii PSD din Clisura Dunării, suma alocată de către guvernarea social-democrată,...
În prima parte a lunii decembrie, lucrările celor 17 artiști plastici europeni și nu numai, realizate în cadrul taberei de creație artistică și documentare „Gernik...
Mai sunt doar câteva zile până la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, iar interesul susținătorilor candidatului PSD este să scoată un rezultat cât...
Gârnic – satul de reședință al comunei conduse de primarul Nicolae Tismănariu a creat o adevărată confuzie în privința rezultatului obținut în comunitate, în cadrul...
Duminica neagră… Așa poate fi descrisă data de 20 octombrie pentru familia unui bărbat din Gârnic, zdrobit de roțile autoturismului în care încerca să urce....
Dacă pentru o parte dintre administrațiile publice locale din Caraș-Severin rectificarea bugetară a fost de bun augur, unele dintre acestea reușind să-și acopere toate cheltuielile...
Una dintre localitățile comunei Gârnic, condusă de edilul Nicolae Tismănariu, a rămas fără apă la începutul acestei săptămâni, totul din cauza unor defecțiuni produse la...
După ce a reușit să obțină nenumărate proiecte prin Programul Național de Dezvoltare Locală, primarul comunei Gârnic, Nicolae Tismănariu, continuă să depună proiecte pentru dezvoltarea...
În comuna condusă de Nicolae Tismănariu, proiectul alimentării cu apă este supus unui proces de transformare completă. Era fierului pare de mult apusă, iar noua...
Comunitatea de pe Clisura Dunării, condusă de Nicolae Tismănariu, se poate bucura că a fost ocolită de interminabilele dispute dintre Primărie și operatorul economic de...
Veste bună pentru localnicii din Padina Matei. În curând, oamenii conduși de edilul Nicolae Tismănariu nu vor mai fi nevoiți să-și facă provizii de apă...
Locuitorii comunei de pe Clisura Dunării rămân încă în stare de alertă cu privire la posibilitatea propagării virusului pestei porcine africane. În urmă cu o...
Peste 1.300 de persoane din comuna Gârnic nu pot beneficia nici la momentul actual de servicii medicale, dispensarul uman din localitatea Padina Matei nefiind încă...