Un primar social-democrat avertizează: „Fără alianţe, de unii singuri, nu putem face lucruri”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Luând în calcul situația politică actuală, dar și pierderea de către PSD a două seturi de alegeri în 2019, edilul comunei Gârnic, Nicolae Tismănariu, nu vede o revenire în forță a Partidului Social Democrat pentru bătăliile electorale din acest an în lipsa alianțelor politice.

Deși, la nivel național, ideea unei Stângi unite (PSD și Pro România) nu a reușit încă să depășească stadiul discuțiilor, primarul din comuna bănățeană atrage atenția că o astfel de colaborare ar trebui să cunoască materializarea cât mai repede posibil, asta pentru ca partidul din care provine să nu repete istoria rezultatelor dezastruoase de anul trecut, frontul comun al mai multor partide politice putând împiedica anumite decizii ale actualei puteri, decizii care nu au în prim-plan interesele și nevoile cetățenilor (cazul FDI).

„Dacă noi nu vom adera la un proiect politic comun, vom rămâne în opoziție! Nu putem să conducem de unii singuri. E nevoie de alianțe pentru a putea discuta și rezolva problemele, fie că e vorba de o Stângă unită, fie că vorbim despre o înțelegere cu un partid de centru-dreapta. În caz contrar, vom rămâne în opoziție, iar opoziția nu e benefică pentru comunități”, a subliniat Nicolae Tismănariu pentru expressdebanat.ro.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

În ciuda faptului că edililor-șefi PSD li s-a dat frâu liber de a face alianțe cu oricine, ținând cont că alegerile locale se apropie cu pași repezi, șeful administrației publice locale din Gârnic sugerează că acest lucru ar trebui implementat și la nivel județean, întrucât, astăzi, există o nouă majoritate în Consiliul Județean Caraș-Severin, majoritate care a dictat bugetele UAT-urilor pentru anul în curs, o „sentință” deloc plăcută pentru comunitățile conduse de primari PSD: „Dacă nu vom face alianțe la nivel județean, la fel, vom rămâne în opoziție. Iar după modul cum este condus partidul la județ, suntem unde suntem”.

Pe plan local însă, Nicolae Tismănariu nici nu admite lipsa alianțelor politice, acesta dând de înțeles că astfel de proiecte au existat întotdeauna, ele fiind benefice pentru oamenii din comunitate: „Pe plan local, alianțele au fost întotdeauna. Nu poate interveni nimeni de la centru în acest sens. Noi ne cunoaștem comunitatea și fiecare știm ce avem de făcut în comunitate. Să știți, în toate localitățile, se fac alianțe, unele despre care se spune, altele despre care nu. Categoric, s-au făcut alianțe și se vor face în continuare. Iar referitor la opoziție, poate că aceasta este una benefică pentru unii, asta ca să vadă ce-nseamnă să fii în opoziție. Eu am prins toate perioadele. Am fost și la putere, și în opoziție”, a concluzionat edilul social-democrat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/