După 13 ani de așteptare, localnicii din Padina Matei au o șansă la… apă

Veste bună pentru localnicii din Padina Matei. În curând, oamenii conduși de edilul Nicolae Tismănariu nu vor mai fi nevoiți să-și facă provizii de apă în anumite perioade ale anului, proiectul „Extindere alimentare cu apă și canalizare Padina Matei” fiind depus de Tismănariu la București pe OUG 114.

Șeful administrației publice locale din Gârnic povestește că a intenționat să rezolve această problemă mult mai devreme, proiectul fiind depus în anul 2006, pe Ordonanţa 7, însă de atunci și până acum au intervenit nenumărate schimbări. „Sursa de apă, în anumite perioade ale anului, scade. Chiar anul trecut am fost nevoiți să colectăm apă două-trei zile, iar în trei ore toată apa era consumată.”, spune Tismănariu.

Potrivit planului creionat de primar, în viitorul apropiat localitatea Padina Matei ar urma să fie alimentată cu apă prin intermediul a două căi: „Acum venim cu o extindere cu apă de la Gârnic, peste deal. Când avem probleme să alimentăm de acolo. Așadar, partea de sus a satului să o alimentăm de la Gârnic, iar cealaltă jumătate, din sursa actuală”.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Actualmente, proiectul „Extindere alimentare cu apă și canalizare Padina Matei” este depus la București, pe OUG 114, valoarea acestuia fiind undeva la 7 milioane de lei: „Sperăm să se dea drumul la semnarea contractelor.”, a concluzionat Nicolae Tismănariu pentru expressdebanat.ro.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/