Investiţie de aproape 700.000 de lei pentru grădiniţa din Padina Matei

După ce a reușit să obțină nenumărate proiecte prin Programul Național de Dezvoltare Locală, primarul comunei Gârnic, Nicolae Tismănariu, continuă să depună proiecte pentru dezvoltarea comunității pe care o conduce. Unul dintre cele aprobate de Guvern (prin Fondul de Dezvoltare Instituțională) vizează modernizarea exterioară a unității de învățământ destinate preșcolarilor din localitatea Padina Matei.

În prezent, micuții din localitatea Padina Matei se pot bucura de faptul că edificiul în care-și desfășoară activitățile premergătoare învățământului primar este unul complet modernizat și mobilat datorită sprijinului oferit de Ministerul Educației. Singurul lucru care mai trebuie pus la punct aici de administrația publică locală, pentru ca totul să fie ca la carte, se referă la lucrările de amenajare exterioară, motiv pentru care edilul Tismănariu a cerut sprijinul Guvernului, depunând proiectul pe FDI.

Despre lucrările care urmează să fie demarate în localitatea Padina Matei pentru a le asigura celor aproximativ 20 de preșcolari condiții cât mai bune, Nicolae Tismănariu a explicat pentru expressdebanat.ro: Avem lucrări pe care trebuie să le facă Primăria, ca de exemplu: centrală termică, magazie de lemne, teren de joacă, teren de sport etc.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Șeful administrației publice locale mulțumește Guvernului pentru că a aprobat finanțarea celor două mari proiecte (Grădinița Padina Matei și Extindere alimentare cu apă și canalizare Padina Matei), subliniind că în curând se va da ordinul de începere a lucrărilor în cadrul instituției de învățământ, întrucât avem deja autorizația de construcție, dar și contractul semnat cu constructorul.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/