După 6 ani, primarul din Gârnic vrea să pună ultima lopată de asfalt pe un drum comunal de 10 kilometri

Veste bună pentru locuitorii din Padina Matei și Moldova Nouă! În curând, pe tronsonul de drum care face legătura între cele două localități, se va putea circula ca-n palmă.

În iarna anului 2014, primăria Gârnic și Ministerul Dezvoltării semnau un contract de finanțare, în valoare de 2,2 milioane de euro, pentru asfaltarea celor 10 km de drum care leagă Padina Matei de Moldova Nouă: DC 49, o veste extrem de îmbucurătoare atât pentru șoferi, cât mai ales pentru cei care optează să petreacă câteva zile în natură, departe de zgomotul și aglomerația urbană. Deși calea de acces ar fi trebuit să beneficieze de asfalt proaspăt până la finele lui 2019, lucrurile nu au decurs chiar conform planului, expertizele anuale vis-a-vis de starea drumului, după fiecare sezon rece, înlesnind execuția lucrărilor.

„Lucrările în cadrul acestui proiect sunt finalizate în proporție de 50%. Nu am putut continua lucrările deoarece Inspectoratul de Stat în Construcții ne-a cerut o expertiză la drum, o expertiză care se face după fiecare sezon rece. În acest sens, constructorul a luat legătura cu o firmă din București, a făcut expertiza și nici până azi nu am primit expertiza. Așteptăm să vină expertiza, să se ducă zăpada și să înceapă stratul al doilea pe DC 49”, a explicat edilul comunei cărășene, Nicolae Tismănariu pentru expressdebanat.ro.

Chiar dacă lucrările acestui proiect trebuiau finalizate la sfârșitul lui 2019, șeful administrației publice locale din Gârnic a făcut deja o prelungire a termenului, ceea ce-nseamnă că, până la sfârșitul sezonului estival, mai exact: august 2020, oamenii vor putea circula în condiții normale pe acest tronson.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Proiectul a început în decembrie 2014. În primul an am primit 100.000 de lei, în al doilea – 345.000 de lei, întrucât au fost sume anuale, iar, anul trecut, am primit undeva la 346.000 de lei. Avem de finalizat stratul al doilea pentru cei 10,650 de kilometri. Noi am prelungit contractul până în luna august 2020, însă, la Ministerul Dezvoltării, până la sfârșitul acestui an, respectiv 31.12.2020, noi trebuie să finalizăm această lucrare”, a ținut să aducă în discuție edilul-șef.

Actualmente, din cauza lucrărilor, timp de 40 de zile, pe acest tronson se va circula doar în următorul interval orar: 14.00-15.30 și 18.00-08.00.

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/