Condiţii decente pentru şcolile din Gârnic

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Rolul școlii este foarte important în viața fiecărui copil. E locul unde micuții fac, în etape succesive, pași mărunți, dar importanți pe drumul dezvoltării personale, drum care implică experiențe atât în întâlnirea cu sinele, dar mai ales cu ceilalți.

În comuna Gârnic, spre exemplu, învață aproape 100 de copii, fiecare din cele două sate ale UAT-ului: Padina Matei și Gârnic, având câte o Școală Gimnazială și o Grădiniță – lucru extrem de benefic atât pentru micuți, cât mai ales pentru părinți, asta pentru ca cei mici să nu fie nevoiți să facă naveta în localitățile limitrofe pentru a putea avea acces la educație încă de la vârste fragede.

Dacă în multe instituții de învățământ din țară, mai ales din mediul rural, cele mai întâlnite probleme au legătură fie cu personalul specializat, care se dovedește a fi insuficient raportat la numărul de elevi, fie cu clădirea unde-și desfășoară copiii cursurile, fiind deseori nevoie de intervenții majore, în comuna bănățeană Gârnic, edilul Nicolae Tismănariu a încercat de-a lungul anilor de mandat să asigure condiții decente elevilor, asta pentru ca singura lor preocupare să fie interesul pentru carte – una din condițiile necesare ale reușitei în viață.

Referitor la îmbunătățirile aduse școlilor din comuna pe care o conduce, primarul social-democrat a povestit pentru expressdebanat.ro: „În satul Gârnic învață 11 copii, patru preșcolari și șapte școlari. Cu sprijinul Ministerului Educației am reușit să reabilităm acoperișul Școlii Gimnaziale, fațada, ușile, geamurile. Încercăm pe cât putem să contribuim și noi, administrația publică locală, la educația copiilor”.

La Padina Matei, micuții își desfășoară activitățile premergătoare învățământului primar (15 preșcolari) în incinta Școlii Gimnaziale și asta pentru că, deși clădirea Grădiniței este modernizată, datorită desființării Fondului de Dezvoltare și Investiții, unde primarul depusese un proiect pentru modernizarea exterioară a instituției de învățământ, este fără magazie de lemne, fără spațiu de joacă pentru copii, dar mai ales în lipsa terenului amenajat, edilul a preferat varianta de compromis decât „să ducem copiii prin noroaie”.

Muzeul TM

Vestea bună este că în curând câteva intervenții majore vor avea loc în privința Școlii Gimnaziale Padina Matei, unde învață 71 de elevi, datorită unui proiect pe POR (Programul Operațional Regional).

„La Padina Matei, ultima intervenție pe școală am făcut-o vizavi de grupurile sanitare, încălzirea centrală, dar acum mai avem un proiect depus pe POR. Am trimis câteva clarificări. Am fost în lista de așteptare și ne-au informat că s-a aprobat lista de așteptare. Am depus documentele și așteptăm să ni se mai ceară ceva clarificări. Proiectul este în valoare de 2,8 milioane de lei, inclusiv TVA, și constă în schimbarea acoperișului, dar și intervenții în ceea ce privește încălzirea centrală pentru că una din cele două centrale termice s-a defectat și am fost nevoiți să aducem una de rezervă, cea de la dispensar, asta ca să nu avem probleme cu cei mici. În plus, va exista și o intervenție la sălile de clasă pentru că nu avem autorizație de la ISU. Aici, podelele trebuie ridicate la nivelul ușilor și trebuie montat sistemul antiincendiu”.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/