De la ora 08.00 și până la ora 12.00, absolvenții claselor a XII-a care sunt nemulțumiți de rezultatele pe care le-au obținut la examenul de...
Omul de afaceri Romeo Dunca atacă dur membrii Consiliului Științific al Sitului Natura 2000 Munții Țarcu. Acesta spune că i-a sprijinit în toate demersurile lor,...
O dată cu demararea lucrărilor de retehnologizare a hidrocentralelor din jurul Reșiței, Grupul CEZ din România a oprit producția acestora, astfel apele în barajele...
Stresul atinge cote maxime printre elevii înscriși la Bacalaureat. În momentul de față se afișează rezultatele parțiale pentru probele scrise ce au avut loc în...
Luptătorii reşiţeni participă în aceste zile la Campionatul Naţional de Lupte destinat seniorilor care se desfăşoară la Bucureşti. Clubul Sportiv Municipal din Reşiţa este reprezentat...
O dată cu susținerea ultimei probe scrise din cadrul sesiunii de vară, alți patru elevi nu au respectat regulamentul și au încercat să fraudeze examenul....
Reșițeanul Alexandru Ghinea a mai adus o medalie de aur printre reșițeni. Atletul Alexandru Ghinea, de la CS Universitatea Reşiţa, a câştigat ieri medalia de...
Marius Cocioran, atletul reșițean care va participa la Jocurile Olimpice de la Londra, a plecat la Buziaș în ultimul cantonament înainte de marele concurs. Directorul...
Se încheie cu Bacalaureatul pentru această sesiune de vară. Elevii au mari emoții pentru ultima probă, însă cu toții de bucură că examenele au luat...
Comisia de arhitecți venită de la Bruxelles și-a încheiat vizita de lucru și urmează să prezinte un raport care să cuprindă proiectele ce pot fi...
După ce nouă elevi au fost eliminați la proba scrisă de Limba și Literatura Română, proba de ieri a mai făcut trei „victime”. Cu camere...
Toată luna iunie, reșițenii au completat chestionarele distribuite de Primăria Reșița, dar și pe cel postat online pe site-ul municipalității. Oamenii doresc transport local modern,...
Pentru prima dată, faza interjudețeană a Concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă vor avea loc la Herculane, începând din această...
Staţiunea de pe Valea Cernei este centrul folclorului internaţional. Tradiționala manifestare „Hercules” a ajuns la ediția cu numărul 42. Care organizează manifestarea sunt Consiliul Județean...
Tot mai puțini reșițeni decid să se căsătorească. Potrivit raportului Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor, din cadrul Primăriei, numărul celor care au ales...
Candidații la Bacalaureat nu sunt impresionați de camerele video instalate în fiecare sală de examen. Ba mai mult, rolul acestora este pus la îndoială de...
Astăzi Comitetul pentru Situații de Urgență s-a reunit într-o ședință ordinară cu cinci puncte la ordinea zilei. Ședința a fost condusă de către prefectul județului,...
Codul portocaliu de căldură amenință întreg județul până inclusiv în ziua de vineri, exact perioada în care se desfășoară Bacalaureatul. Cum se descură elevii cu...
Numărul dosarelor de executare silită din cauza datoriilor pe care le-au înregistrat oamenii la impozite a crescut la 357, în iunie, față de 30 câte...
Omul de afaceri, Romeo Dunca, a primit aviz negativ din partea Consiliului Științific al Sitului Natura 2000 Munții Țarcu. Proiectul la care acesta trebuie să...
De astăzi, judeţul Caraş-Severin a intrat sub incidenţa avertizării de Cod Portocaliu. Asta înseamnă temperaturi extrem de ridicate pentru zona de sud-vest a ţării. Medicii...
Preşedintele Croaţiei, Ivo Josipović, este şi la această oră în Caraş-Severin, unde vizitează minoritatea croată din Lupac şi Caraşova. Înainte să ajungă la croaţii din...
Președintele Republicii Croația, Ivo Josipović, a ajuns în centrul orașului în urmă cu câteva momente. Acesta a fost întâmpinat de primarul Mihai Stepanescu, prefectul județului, Silviu...
Punctele anticaniculă vin în ajutorul reșițenilor în această săptămână, anunțată ca fiind sub „protecția” codului galben. Dacă până acum s-a anunțat inclusiv ziua de mâine...
Bacalaureatul continuă și astăzi cu partea a doua, cea a probelor scrise. La ora nouă s-au deschis subiectele pentru proba scrisă într-o limbă a minorităților...
Chiar dacă există asistenți care supraveghează elevii, și chiar dacă aceștia au fost atenționați că sunt filmați cu camere video, tot au existat cazuri de...
Autoritățile locale trag sforile să dezvolte orașul pe toate planurile. În acest sens, municipalitatea găzduiește în aceste zile o delegație de la Bruxelles. Trei arhitecți...
Lucrătorii de la Drumuri și Poduri nu fac pauză din cauza temperaturilor extreme, ci dimpotrivă, oamenii spun că asfaltul e mai rezistent dacă e turnat...
Codul galben de caniculă se întinde până miercuri pentru județul Caraș-Severin! Meteorologii anunță temperaturi ce vor depăși 37 de grade Celsius la soare. Medicii îi...
Magistrații de la Curtea de Apel Alba Iulia l-au condamnat pe directorul de la SC Moldomin SA Moldova-Nouă la patru ani și șase luni de...
În urmă cu câteva minute s-a încheiat prima probă scrisă din cadrul Bacalaureatului, cea de Limba și Literatura Română, iar toți elevii prezenți în sălile...
Deputatul Mihai Radan şi-a dat demisia din funcţia de parlamentar, întrucât la alegerile locale din iunie a fost ales primar al comunei Carașova. Demisia deputatului...