Festival de Folclor la Herculane

Staţiunea de pe Valea Cernei este centrul folclorului internaţional. Tradiționala manifestare „Hercules” a ajuns la ediția cu numărul 42. Care organizează manifestarea sunt Consiliul Județean și Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale. Ziua de astăzi este dedicată folclorului european.

La fel ca în fiecare an, „Hercules” a început cu o paradă a portului popular pe traseul Fabrica de pâine – Parcul Vicol, la care au participat toate ansamblurile care au evoluat în spectacolul inaugural al ediţiei cu numărul 42 a festivalului. De-a lungul traseului, de o parte și de alta a adrumului, s-au aflat numeroşi localnici şi turişti, care au admirat costumele populare şi cântecele din Ucraina, Mexic, Irlanda şi România. Parada s-a oprit la Teatrul de Vară din Parcul Vicol, locul unde s-a desfăşurat festivalul pe durata întregii săptămâni.

Spectacolul de deschidere al festivalului a fost prezentat de Dan Liuţ. Acesta a avut în premieră şi două “ajutoare”: Robert şi Dragan! Primii care au urcat pe scenă au fost componenţii Fanfarei Banatului Montan a Liceului de Artă “Sabin Păuţa” din Reşiţa. De aprecierile publicului s-au bucurat apoi componentele Grupului de majorete “Dinamic” al Direcţiei pentru Sport Caraş-Severin. Primii oaspeţi care au intrat în festival au venit din Ucraina – Grupul “Gorgane” din Lvov.

De un mare succes s-au bucurat dansatorii grupului “Bru na Boine” din Drogheda, cu dansuri de pe coasta nord-estică a Irlandei, dar şi ansamblul “Mexico Magic”, care a încântat asistenţa cu vechi dansuri mexicane. Prima seară a festivalului a fost încheiată de ansamblurile “Armenişana” din Armeniş şi “Florileei Semenicului” din Bolvaşniţa.

Ziua de astăzi este dedicată folclorului european. În aceeași locație, în Parcul Vicol, urcă pe scenă Ansamblul „Oro” din Serbia, dar și „Kapatzi” din Bulgaria. Pe lângă cele două, se mai dau în spectacol ansamblurile din Bocșa, Vermeș, Reșița și Târgu-Jiu.