Pompierii civili au ajuns la Herculane

Pentru prima dată, faza interjudețeană a Concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă vor avea loc la Herculane, începând din această dimineață.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” a organizat la Băile Herculane etapa interjudețeană a concursului ce a avut loc și la Reșița cu câteva săptămâni în urmă. Astăzi, puțin după ora nouă, vor începe probele: ștafetă, îndemânare și viteză și construirea unui dispozitiv de intervenție.

Anul acesta vor participa câștigătorii din județele Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Olt, Vâlcea și bineînțeles, județul Caraș- Severin. Astfel în total vor fi 14 echipaje de pompieri civili care vor trebui să-și arate atât nivelul de pregătire în situații de urgență cât și spiritul de echipă și de cooperare cu ceilalți membrii din echipaj, amandouă esențiale în cazul unor situații limită.

Șapte dintre aceste 14 echipe sunt ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență, iar celelalte șapte sunt servicii private. Festivitatea de premiere va avea loc mâine la ora 12:00, iar echipele care vor câștiga această fază interjudețeană, vor participa la faza națională a competiției.