Promovarea Caraş-Severinului prinde forţă şi în rândul practicanţilor tehnicilor de auto-apărare. Cei care iubesc natura, o respectă şi vor să-i pătrundă secretele suficient de mult...
Deși Drumul Județean care leagă localitatea Văliug de Slatina Timiș este finanțat în urma unui proiect câștigat de forul județean, liderul PMP spune că proiectul...
După eforturile susținute ale hotelierilor și ale Asociației ProTurism Herculane, stațiunea Băile Herculane reînvie încet, dar sigur. Acest lucru este demonstrat în primul rând de...
Staţiunea cărăşeană Băile Herculane găzduieşte la sfârşitul săptămânii întâlnirea anuală a speologilor europeni. EuroSpeleo Forum, ediția a 9-a – Unde Carpații întâlnesc Dunărea reprezintă un bun prilej...
În Caraș-Severin, în momentul de față, la capitolul infrastructură din bani europeni se derulează unul dintre cele mai valoroase proiecte, însă atunci când vine vorba...
Aleşii locali din Băile Herculane sunt mai interesaţi de jocurile politice decât de soarta milenarei staţiuni, iar situaţia este pe punctul de a deveni dramatică....
Polemica pe seama drumului de intrare în staţiunea de pe Valea Cernei are până la urmă rezultatul dorit. Nicuşor Vasilescu, primarul din Băile Herculane, s-a...
Sportivul Marian Ionuţ Rădulescu luptă sâmbătă seară, în capitala Italiei, pentru a schimba istoria. După ce romanii au pus stăpânire odinioară pe Valea Cernei, acum...
Ideile fanteziste de renaștere a ceea ce a fost odată o perlă a turismului nu par să-și găsească prea curând o formă de concretizare. Mai...
Problema drumului de intrare în staţiunea de pe Valea Cernei, drum aflat în proprietatea şi administrarea Consiliului Judeţean, a declanşat un adevărat război al declaraţiilor...
DJ 608 D e subiect de scandal între Primăria Băile Herculane şi Consiliul Judeţean Caraş-Severin. Campionatul mondial de căţărare şi alpinism, care va avea loc...
Statisticile Agenției Județene pentru Ocuparea Forță de Muncă arată tot mai bine pentru cărășeni, deși la nivelul locuitorilor nu se resimte direct acest lucru. Rata...
Chiar dacă a încetat de mult să mai reprezinte o perlă a turismului, stațiunea Băile Herculane nu plânge după turiști în această perioadă. Prețurile mici,...
Oricâtă propagandă s-ar face la nivel local pentru renașterea stațiunii de pe Cerna, interesul investitorilor din afara granițelor țării nu ar putea fi trezit decât...
Proiectul, ce presupune refacerea totală a rețelelor de apă și canal și a stațiilor de tratare și epurare din orașele cărășene, se apropie de realizare....
Cel mai consistent program european din Caraș-Severin, în valoare de 62 de milioane de euro, a ajuns pe rolul instanțelor de judecată, în urma unui...
Edilul-șef al stațiunii de pe Cerna i-a făcut recent o vizită vicepremierului Liviu Dragnea, însoțit de parlamentarul de Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, vicepreședinte al PSD. Alături...
Începutul săptămânii viitoare este marcat de un festival dedicat poeziei. Scriitori, oameni de cultură și poeți vor fi premiați la Băile Herculane. Stațiunea este gazdă,...
Proiectul „Modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Caraş-Severin”, semnat în luna august a anului 2012, a mai făcut un pas spre realizare. S-au...
Cu o perioadă grea în spate în ceea ce privește bugetul și stadiul investițiilor, Caraș-Severin a fost în 2013 punctul de referință pentru oameni de...
Primul pachet de fonduri europene ce s-a întins în perioada 2007-2013 a atras atât administrațiile locale, cât și mediul privat spre inițierea de proiecte cu o...
Primarul staţiunii de pe Valea Cernei este prezent la evenimentul deosebit de important care are loc astăzi în Bucureşti şi speră să trezească interesul afaceriştilor...
Trei cetățeni bulgari au sustras o servietă cu bani din mașina unei alte persoane de aceeași cetățenie. Furtul s-a produs în localitatea Mehadia, după ce...
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara este forma finală în urma regionalizării Agenției Naționale de Administrare Fiscală și cuprinde și filiala județului Caraș-Severin. Alături...
În cadrul Târgului de Turism al României, s-au discutat teme importante cu privire la înflorirea stațiunilor din țară. Adunarea generală a Asociației Stațiunilor Turistice din...
Monument istoric construit în anul 1875, Vila Elisabeta riscă să se degradeze în ciuda faptului că a fost cuprinsă într-un proiect de reabilitare derulat prin...
Milenara staţiune din Caraş-Severin se poate transforma uluitor în cazul în care toate proiectele gândite pentru modernizarea sa vor fi finalizate. Inclusă în 2011 alături...
Adunarea Generală a Organizaţiei de Femei a PSD a avut loc în două oraşe cărăşene. Întrunirea a vizat alegerea noilor organe de conducere. OFSD Caransebeş...
Acţiunile din cadrul manifestării ,,Săptămâna Prevenirii Criminalităţii” au debutat cu partea priorităţii naţionale în acest domeniu, şi anume, prevenirea furturilor din locuinţă. Poliţiştii cărăşeni şi-au...
Orașul lui Hercules își îndreaptă atenția din nou spre animalele de companie. Cea de-a patra ediție a campaniei de sterilizare gratuită a Asociației Propet începe...
Un chioșc aproape de școala din Băile Herculane, dar și o cafenea cu iz oriental erau gazda minunățiilor gastronomice pe care turcii le găteau în...
Odată cu închiderea depozitelor de deșeuri din județ, orașele cărășene au fost nevoie să transporte gunoiul la deponeul din drumul Lupacului. Agenția pentru Protecția Mediului...