ION MOCIOALCĂ: „Primarul de Herculane merită mai mult!”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Edilul-șef al stațiunii de pe Cerna i-a făcut recent o vizită vicepremierului Liviu Dragnea, însoțit de parlamentarul de Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, vicepreședinte al PSD. Alături de cei doi a fost și primarul Reșiței, Mihai Stepanescu.

În contextul multelor proiecte blocate din Băile Herculane, edilul-șef a găsit deschidere la conducerea Partidului Social-Democrat. „Am fost la București împreună cu primarul Nicușor Vasilescu și cu cel al Reșiței, Mihai Stepanescu, nu doar pentru proiectele din cele două orașe, ci pentru proiectele de investiții din tot județul. Sigur că cele două localități urbane reprezintă cazuri speciale. Reșița, pe lângă investiții, mai are nevoie de utilități și căldură, iar Băilor Herculane le-ar trebui o perioadă de relansare. În momentul de față, primarul de acolo se consideră al nimănui, însă eu cred că PSD și Guvernul Ponta sunt două formațiuni extrem de importante, iar stațiunea nu va fi abandonată”, a declarat în această dimineață liderul PSD, Ion Mocioalcă, pentru Express de Banat. Acesta spune că vicepremierul Liviu Dragnea a înțeles foarte bine despre ce este vorba și a dat asigurări că proiectele vor continua.

Scindare în PSD?
Desigur, echipa pe care Nicușor Vasilescu a ales-o pentru deplasare poate ridica anumite semne de întrebare. Asta mai ales în contextul în care edilul-șef este membru al Partidului Democrat Liberal. În ce privește o posibilă schimbare a culorii politice, vicepreședintele PSD este extrem de explicit.

„În momentul de față nu se poate, iar eu vorbesc despre lucruri care se pot face. Nu este un primar independent, ci este ales pe listele PDL și nu pot discuta despre alte lucruri doar în momentul în care acesta va fi independent. El merită mult mai mult decât ceea ce i-a oferit PDL, partid care nu îi acordă atenție, deși merită: a scos un parlamentar și a obținut un scor bun la alegeri, a subliniat parlamentarul PSD de Caraș-Severin.

UPDATE ORA 16.20 – Ce spune Nicușor Vasilescu?

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Deși are sprijinul PSD, primarul stațiunii Băile Herculane declară că nu își va da demisia din PDL, întrucât își va pierde calitatea de primar. Proiectele pe care le-a început în trecut și pentru care în oraș nu există fonduri, deocamdată, sunt prioritare și ocupă un loc extrem de important în obiectivele sale din acest mandat.

„Dacă Dragnea susține proiectele de la Herculane, nu am să le pot spune oamenilor să voteze pe altcineva decât pe cei care i-au susținut. Sunt interesat de o colaborare cu PSD pentru că mă vor susține. În urma vizitei la Dragnea, proiectele se vor pune în mișcare, iar eu le voi prezenta oamenilor opțiunea mea de vot. Asta nu are nicio legătură cu faptul că eu sunt membru într-un alt partid, a spus edilul-șef pentru www.expressdebanat.ro .

Acesta a mai adăugat că în cazul în care va fi exclus din PDL va lua în calcul negocierea cu alte partide și, în speță, cu cel social-democrat. „Practic, mă consider deja exclus din PDL prin faptul că odată ce mi-am dat demisia din funcție nu m-a mai contactat nimeni din conducerea partidului, a concluzionat Nicușor Vasilescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/