Părintele unui copil izolat la domiciliu din comuna Şag, judeţul Timiş, a dat dovadă de inconştienţă şi chiar dacă a fost anunţat de reprezentanţii DSP...
Consiliul de Administrație al Universității Politehnica Timișoara a hotărât suspendarea cursurilor de astăzi, 11 martie, ora 14.00, până în 22 martie. Reprezentanții universității au precizat...
Consiliul de Administrație al Universității de Vest s-a întrunit astăzi, la ora 8.00, și a decis suspendarea cursurilor în perioada 11-22 martie în contextul răspândirii...
Au fost cumpărate soluții de igienizare în aproape toate școlile din Timiș, chiar dacă acestea vor fi închise, timp de 10 zile, din 11 martie....
Reprezentanții CJAS Timiș pun la dispoziția cetățenilor variante prin care să trimită documente astfel încât să nu mai fie necesară deplasarea la ghișeu. Situația declanșată...
Coronavirusul scoate din sertare legea pe care deputatul de Timiş, Marian Cucşa, a depus-o în 2019 şi care prevede acordarea de zile libere pentru părinţi...
Ediția a doua a festivalului Custom Reșița va fi anulată din cauza coronavirusului. Anunțul a fost făcut astăzi de primarul Ioan Popa. Banii care ar...
Ancheta epidemiologică abia la început, în cazul bărbatului depistat cu coronavirus din Reșița, însă situația ar putea fi mai gravă. Prietenul bărbatului are iubita gravidă...
Cel mai mare festival din Europa dedicat muzicii retro, DISKOteka Festival, se amână pentru toamnă, în perioada 18-20 septembrie 2020. Ca urmare a crizei la...
După ce Consiliul Judeţean a decis anularea evenimentelor găzduite în spaţiile CJ şi în instituţiile subodonate până în 31 martie, a venit rândul Primăriei Timişoara...
Comitetul pentru Situații de Urgență s-a reunit în toiul nopții la Caransebeș. Urgența au fost 8 cetățeni români întorși din Italia care au fost depitați...
Fiul cel mic al lui Marius Damian, administratorul public al județului, și al Mariei Damian, primarul comunei Teregova, a murit azi-noapte, într-un accident rutier. Potrivit...
Săptămâna trecută primarul Reșiței declara că în urma unei vizite incognito făcute împreună cu prietenul său Romeo Dunca, desemnat candidat la alegerile pentru șefia Consiliului...
Primarul comunei Berzasca nu renunță la ideea de a candida din partea PSD pentru încă un mandat la șefia instituției pe care actualmente o conduce,...
Lugojul se mândrește cu rezultatele de excepție ale elevilor urbei, însă municipalitatea alege și în acest an să aloce pentru investiții sume minime instituțiilor de...
Reșița se transformă de la o zi la alta nu doar în mod spectaculos, ci și eficient și pentru o lungă perioadă de timp! Primarul...
Autoritățile din Caraș-Severin au început procedurile de identificare a tuturor persoanelor cu care tânărul de 27 de ani infestat cu COVID-19 a intrat în contact....
Schimbarea din funcție a Corneliei Cișmaș-Malac a fost urgentată în urma unei vizite a Corpului de Control al Ministerului Sănătății la Direcția de Sănătate Publică....
Medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara au testat 27 de persoane din județele Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara. Au fost depistate...
La Spitalul Municipal de Urgență din municipiul Caransebeș au fost aduși de teama coronavirusului doi cetățeni italieni, soț și soție, care tranzitau astăzi urbea de...
La cinci ani după trimiterea în judecată a lui Sorin Frunzăverde și Ionesie Ghiorghioni, iată că un alt important angajat al Consiliului Județean Caraș-Severin, arhitectul-șef...
Senatul Universității, alături de Consiliul de Administrația al universității, a decis suspendarea cursurilor în perioada 11-23 martie pe fondul prevenției epidemiei de coronavirus. USAMVB și...
Puțini sunt cei care înțeleg necesitatea autoizolării la domiciliu. Așa se face că autoritățile se văd nevoite să aplice sancțiuni. O femeie din Băile Herculane...
După ce Consiliul Judeţean a decis anularea evenimentelor găzduite în spaţiile CJ şi în instituţiile subodonate până în 31 martie, a venit rândul Primăriei Timişoara...
În urma unei acțiuni comune a polițiștilor de frontieră Caraș-Severin și ai Secției 2 de Poliție Rurală Caransebeș, în cursul zilei de 9 martie au...
Teatrul de Vest din Reșița, una dintre instituțiile care depind de încasările obținute din spectacole, și-a închis porțile pentru cei mici. Evenimentele dedicate copiilor au...
Călin Dobra, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, a anunţat anularea tuturor evenimentelor găzduite în spaţiile CJ şi în instituţiile subordonate până în 31 martie. Dobra a...
Întrunit în ședință extraordinară, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin a luat câteva măsuri restrictive de combatere a noului coronavirus, în concordanță cu hotărârile...
Lugojenii, mari amatori de chilipiruri, nu se vor mai putea bucura până la finalul lunii martie nici de tradiționalul târg de pe strada Oloșagului. Asta...
După ce zilele trecute au pătruns în Primăria Băuțar prin efracție, în timpul nopții, povestea se repetă la Zorlențu Mare. În cursul nopții trecute, persoane...
Și în municipiul Caransebeș sunt luate în serios solicitările Comitetului Local pentru Situații de Urgență reunit foarte des în ultimele zile, ca urmare a amenințării...
În contextul respectării măsurilor de prevenire și limitare a eventualelor îmbolnăviri cu coronavirus, un seminar organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură se va...