Liberalii cer profesionalizarea managementului școlar și depolitizarea sistemul educațional prin desființarea inspectoratelor școlare județene. Deputatul Marilen Pirtea arată aberațiile din prezent de la vârful ISJ-urilor...
Conducerea Societății Transport Urban Reșița a regândit abonamentele în cazul autobuzelor care circulă în oraș în vederea eficientizării serviciului. De azi înainte, călătorii vor putea...
Primarul municipiului Caransebeș a schimbat echipa de management la proiectul cu finanțare europeană de amenajare a unui centru pentru persoane în vârstă din zona de...
Povestea ,,Scufiței roșii”, cea care a mângâiat copilăria milioanelor de oameni, revine, după ani și ani, în atenția publicului. Dar nu oricum, ci în variantă...
Transportul școlar cu microbuze în Timișoara devine un succes, fapt pentru care se extinde la tot mai multe cartiere. Dacă inițial, din ianuarie, când s-a...
Răzvan Cuc s-a încurcat în păienjenișul de drumuri pe care liderul PSD l-a promis cărășenilor! Ministrul a cotit-o pe singurul drum pe care-l știa așternut...
Președintele PSD Caraș-Severin, deputatul Luminița Jivan, și ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, au anunțat că drumul care a luat atâtea vieți din cauza stării incalificabile a...
Zarvă mare în lumea politicului din Caraș-Severin! Tot mai mulți cetățeni sunt băgați în ceață și asta pentru că, în ultima vreme, au tot apărut...
Consilierii social-democrați din Caransebeș au sărit ca arși când a fost vorba de un proiect de hotărâre privind branșarea bisericii din cartierul Cazărmii la rețeaua...
Anul acesta, Reșița va avea deschis un singur centru temporar pentru sacrificarea mieilor. Acesta devine funcțional din această săptămână. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța...
Pe Muntele Mic s-a încheiat sezonul V al taberei „Zâmbete pe schiuri”, o acțiune din suflet pentru suflete tinere, cu probleme, care și-au depășit limitele...
Alături de pediatrul timișorean, Lucica Stoica, cea care, din 2016, a ales să colaboreze cu Spitalul Orășenesc Moldova Nouă, Cristina Papavă este un alt cadru...
Cei mai tari DJ-ei, cele mai îndrăgite mixuri, nume mari ale muzicii rap, trance, tehno – toate acestea vin să transforme Aradul în cel mai...
Liberalul Dan Ioan Sîrbu, unul din liderii partidului pe Valea Bistrei, consilier local la Oțelu Roșu, e noul coordonator al organizației Pro România din fostul...
Parte din locuitorii din Jupa, sat aparținător municipiului Caransebeș, au făcut presiuni la ședința de Consiliu Local pentru ca un proiect de hotărâre de pe...
Campania curățeniei de primăvară, demarată în orașul de la malul Dunării, în perioada 11-31 martie, la inițiativa Primăriei Moldova Nouă, e tot mai aproape de...
Așa cum a promis, Asociația „Dunărea” Moldova Nouă a fost prezentă astăzi, 30 martie, în parcul de la Dunăre, ocupându-se de ecologizarea zonei în care...
Teatrul „Mihai Eminescu” Oravița va fi astăzi, începând cu ora 15, gazda unui eveniment absolut inedit în județul Caraș-Severin, un eveniment în care poezia recitată...
Unul dintre crescătorii de animale din Caransebeș, disperat de problemele avute cu Primăria municipiului în ultimul an, a cerut din nou ajutorul Consiliului Local la...
Incredibil, dar adevărat! Toți politicienii de la malul Dunării, care au luat parte la ședința ordinară a Consiliului Local, s-au pus de acord să voteze...
Mult așteptata repartizare a bugetului despre care s-a tot vorbit a fost aprobată ieri, de consilierii județeni. Nu de toți, pentru că liberalii ar fi...
Clubul Impact Vox de la Colegiul Național C.D. Loga Caransebeș derulează în această perioadă un proiect deosebit de interesant, dar și util, cu titlul „Ascultă-mi...
Trei consilieri liberali și unul din partea ALDE, membri în Consiliul Local Constantin Daicoviciu, îl acuză pe primarul social-democrat Daniel Boambeș de ilegalități, astfel că...
O nouă investiție se conturează în Reșița, în domeniul învățământului, prin Ministerul Dezvoltării Regionale, de această dată, la inițiativa social-democraților din Consiliul Local. Viceprimarul stângii,...
Edilul-șef al Caransebeșului, (încă!) liberalul Felix Borcean, îi reproșează președintelui PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, că l-a lăsat fără echipa pe care i-a promis-o înainte de...
Grupul PSD s-a opus astăzi, în ședința ordinară de lucru a Consiliului Local, proiectelor care făceau referire la organizarea unor licitații pentru vânzarea unor parcele...
Proiectul „Bazin de înot didactic”, finanțat de Guvernul României, prin Compania Națională de Investiții, revine pe ordinea de zi în cadrul ședinței ordinare a Consiliului...
Poezia, dansul și satira au reprezentat esențele tari în cadrul evenimentului organizat, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, la Casa de Cultură Moldova Nouă, motiv...
22 de percheziții au avut loc astăzi la domiciliile unor persoane bănuite de contrabandă cu țigări și alcool, în județele Timiș și Caraș-Severin. 18 persoane...
Orașul Oțelu Roșu are de astăzi și viceprimar, în persoana lui Grigore Goja, noul consilier local validat în urmă cu o lună, după ce locul...
Organizația PMP Moldova Nouă se mișcă cu viteza luminii în orașul de la malul Dunării. După ce au fost primii care au montat bannere în...