Bocșan în Consiliul Județean, Dănilă între Cismăneanțu și Pascu pentru Primăria Bocșa?!

untitled design set 970x90 px

Emanuel Dănilă a fost ținut departe de fotoliul de primar de o mână de voturi, dar pentru 2020 liberalul pornește cu alte șanse, mai ales în condițiile în care PSD intră în lupta pentru Primărie cu Mirel Pascu.

Mutarea făcută de liberali la nivelul Consiliului Județean Caraș-Severin și zvonurile potrivit cărora Dănilă nu ar mai fi în grațiile conducerii PNL la nivel de județ au complicat calculele pentru alegerile locale din 2020 în orașul Bocșa. După ce mai bine de un an au trecut cu vederea prevederile Statutului PNL, liberalii cărășeni l-au executat pe Aurel Miclea. L-au dat afară din Consiliu și din partid și i-au propus să-i plătească din chetă indemnizația de consilier județean până la finele mandatului. În anturajul partidului se vorbește despre un singur scop, acela de a-i face loc în plen lui Florentin Bocșan, una din variantele de candidat pentru Primăria Bocșa. PNL ar merge totuși pe mâna lui Emanuel Dănilă, un om de afaceri care a fost foarte aproape să-l bată pe Eugen Cismăneanțu în 2016, deși făcuse doar câteva zile de campanie.

Liderul consilierilor județeni PNL a explicat de ce postul vacantat după îndepărtarea lui Miclea nu a fost ocupat de câteva luni și a precizat că, deocamdată, nu se cunoaște numele celui care va intra în Consiliu. „Am fost ocupați cu campania electorală pentru europarlamentare, dar cât de curând va fi ocupat. În decursul acestei vacanțe se va lua o hotărâre de către Biroul Permanent Județean. Nu pot să mă pronunț, toate aceste hotărâri vor fi luate de către Biroul Permanent Județean PNL, dar cu siguranță în luna august se va tranșa și această chestiune”, a afirmat Mircea Teodorescu.

Lucrurile au fost însă deja tranșate. „Florentin Bocșan va ocupa postul rămas vacant. Urma pe lista PNL domnul Alexandru Stănescu, dar el este consilier la Caransebeș, e incompatibil să fie în două funcții!”, a explicat Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin.

Pentru Primăria Bocșa e aproape sigură candidatura lui Eugen Cismăneanțu, primarul PMP în exercițiu, și foarte probabilă cea a lui Mirel Pascu, din partea PSD. Cu Emanuel Dănilă, de la PNL, lupta devine și mai interesantă, una în trei!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/