Invitație la muzeu. Temă de dezbatere: unirea Banatului cu România

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Muzeul din Caransebeș a găzduit la început de săptămână o acțiune dedicată Marii Uniri, la care au participat oameni de cultură din Banat, dar și reprezentanți ai administrațiilor publice locale din Caraș-Severin.

Unirea Banatului cu România a fost proclamată la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, însă preluarea administrației Banatului de către autoritățile românești s-a desfășurat cu întârziere și cu multe obstacole. Administrația românească s-a instalat abia în vara anului 1919, unirea fiind consfințită prin intrarea Armatei Române în Timișoara la 3 august 1919.

În deschiderea manifestării de astăzi, o elevă din Caransebeș a interpretat Imnul României, iar un sobor de preoți din Episcopia Caransebeș, condus de secretarul eparhial Casian Rușeț, a oficiat o slujbă de pomenire a eroilor neamului.

Muzeul TM


„Este prima acțiune dedicată acestui eveniment, pentru că după începerea anului școlar vor urma alte manifestări care vor fi organizate alături de generalul de brigadă Cristian Dinulică. Vor fi lecții deschise pentru elevii caransebeșeni, care trebuie să cunoască importanța istoriei din această zonă a țării.”, ne-a declarat managerul interimar al Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, Dacian Rancu.

Revendicat în granițele sale naturale, până la Tisa și până la Dunăre, Banatul a sfârșit prin a fi împărțit între România şi Regatul sârbilor, croaților și slovenilor, în proporție de circa 2/3 României și 1/3 Regatului sârb. Din punct de vedere administrativ și politic, Banatul (comitatele Caraș, Severin, Timiș şi Torontal) se afla sub autoritatea austro-ungară, instituție care se va prăbuși odată cu proclamarea Austriei ca republică (12 noiembrie 1918) şi a Ungariei ca republică (2 noiembrie 1918).

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/