HALUCINANT! Acte criminale de răzbunare la adresa „mutanților genetici”, anchetate de procurorii caransebeșeni!

Magistrații Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș au soluționat un caz de-a dreptul halucinant, în care sunt vizați inclusiv polițiști din Germania!

Absolvent al unei facultăți din Brașov, în 1998, și, un an mai târziu, al unor cursuri Microsoft, caransebeșeanul Gabriel Constantin Mircea i-a băgat în ceață pe procurori cu o speță de domeniul SF. Informaticianul a descris mai întâi un cadru ca de film, apoi a mărturisit cum persoane încă neidentificate au încercat să-l ucidă. „Chiar în momentul în care am început să traversez, două fete de cca. 10 ani, aflate pe trotuarul celălalt, au început brusc să strige: «nu trece, nu trece, vor să te omoare!». Deoarece eu nu văzusem absolut niciun pericol, mi-am continuat cu atenţie drumul, uitându-mă la început în stânga, iar apoi, la mijlocul drumului am întors capul spre dreapta. În acel moment, a aparut chiar lângă mine o maşină cu farurile oprite, care a accelerat brusc, parcă așteptând cu nerăbdare momentul oportun. Spre norocul meu am reuşit să fac un pas înainte de impact, astfel încât lovitura m-a prins doar cu piciorul stâng rămas în aer. A fost însă suficient pentru a mă proiecta în aer pe o distanţă de câţiva metri, aproape de trotuarul celălalt. Aterizarea a fost mai dureroasă, la început pe cotul stâng aflat pe lângă corp, iar apoi pe mandibulă, deoarece unul dintre incisivi a cedat, iar aşchia care a sărit din el mi-a străpuns buza inferioară, despicând-o în două. După câteva secunde m-am ridicat în picioare, şi m-am aşezat pe trotuarul celălalt, unde am aşteptat ca şi cea de a doua maşină, care avea încă farurile pornite, să treacă. După ce aceasta a trecut, am auzit din nou un sunet ciudat, în surdină: «lasă că-ţi arătăm noi ţie altă dată, mutantule!»”, a relatat caransebeșeanul întâmplarea de acum exact 20 de ani.

IT-istul spune că la momentul acela nu a reuşit să facă legătura între aceste sunete în surdină şi evenimentele petrecute, deoarece fusese învăţat de mic copil să nu ia în seamă astfel de lucruri. Doi subofiţeri s-ar fi ocupat de ceea ce caransebeșeanul numește tentativă de omor și fugă de la locul accidentului. Unul dintre ei l-ar fi vizitat. „Fumând în ritm continuu, de aproape nu se mai vedea de fum, m-a întrebat dacă îmi mai aduc aminte de ceva din ziua accidentului. Prin fumatul şi atitudinea sa lipsită de respect pentru o persoană aflată încă în convalescenţă, subofiţerul a încercat chiar să mă sfideze şi să mă intimideze. La final, când m-am întors cu spatele, am auzit un sunet în surdină: «de ce să deschid un dosar penal, dacă nici măcar nu ştii de tine?!»”, acuză Mircea Gabriel Constantin, motiv pentru care cere răspunderea penală a polițiștilor brașoveni pentru infracțiunea de favorizare a făptuitorilor. De ce după 20 de ani?! Pentru că a revăzut firul evenimentelor abia în luna noiembrie a anului trecut, prin comparaţia directă cu un accident ce ar fi avut loc în staţiunea Mamaia!

Povestea merge mai departe și, în 2006, informaticianul a aflat de la un „octogenar care a servit în aviația germană în Al Doilea Război Modial şi care avea ieşiri xenofobe împotriva străinilor, că ar avea «abilități speciale», mai exact «mutații genetice»”. În 2007 s-a mutat în Mannheim. O acțiune pe linia combaterii consumului de droguri în cartier i-a adus pe oamenii legii germani și în apartamentul IT-istului caransebeșean. „În urma verificării au descoperit rănile care le am pe față, au dat un telefon, după care m-au eliberat, iar două dintre persoanele care făceau cercetarea au izbucnit în lacrimi şi au plecat în grabă lăsându-mi o înștiințare, cu motivul percheziției. Prin urmare, eu consider că nici Poliția criminalistică din Mannheim, nu a contribuit în niciun fel la aflarea adevărului, în acest fel favorizând făptuitorii tentativei de omor. Din aceste motive solicit tragerea la răspundere penală a Poliției Municipiului Brașov şi a Poliției criminalistice din Mannheim, deoarece faptele descrise mai sus se pot repeta, degenerând în acte criminale de răzbunare la adresa așa numiților «mutanți genetici», cauzate de ura rasială, xenofobă, ideologică sau religioasă”, a reclamat Mircea Gabriel Constantin organelor de cercetare penală la finele lunii aprilie a acestui an.

gif card de energie dacus 1000x100

Cu dosarul carierei în față, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș s-a văzut cu mâinile legate și obligat să claseze cauza. În primul rând pentru că în cazul accidentului, despre care informaticianul spune că e de fapt tentativă de omor, a intervenit prescripția răspunderii penale. La fel stau lucrurile și în cazul infracțiunii de favorizare a infractorului pe care ar fi comis-o polițiștii din Brașov. În plus, reclamantul nu a invocat un caz concret, ci este doar o bănuială a sa din simplul motiv că nu a primit nicio comunicare privind ancheta. „În ceea ce privește a doua faptă de favorizare, pretins comisă de o unitate de poliție din Germania, în primul rând arătăm că fapta s-ar fi comis în integralitatea sa în afara teritoriului țării noastre și asemenea, nu poate fi inițiată o anchetă în acest sens întrucât aspectul reclamat în acest caz, și anume că lucrătorii de poliție din Germania nu au avut nicio reacție când l-au văzut cu leziuni vechi de 8 ani, nu constituie faptă cu caracter penal”, se arată în Ordonanța de clasare a Parchetului din Caransebeș.

Nu mai puțin de șase avocați a contactat IT-istul din Caransebeș pentru a-i face dreptate, dar toți au fost prea ocupați. Astfel, Gabriel Constantin Mircea se așteaptă la ce-i mai rău! Și asta doar din cauza mutațiilor genetice pe care i le-a descoperit octogenarul care a luptat în Al Doilea Război Modial!

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/