Coaliția de guvernare PSD – PNL ar fi funcționat și în Caraș-Severin dacă președinte al Consiliului Județean ar fi fost oricine altcineva numai Romeo Dunca...
Unde se mai poate angaja cineva în Reșița sau în Caraș-Severin cu un salariu de aproape 4.000 de lei imediat după ce a terminat școala?...
Pentru a răspunde numeroaselor solicitări din ultima perioadă, campania de admitere la Școala Postliceală Sanitară Carol Davila din Caransebeș, continuă. Foarte mulți absolvenți de liceu...
Demax.ro, unul dintre cele mai mari magazine online de electronice și electrocasnice a deschis primul magazin fizic, în județul Caraș-Severin. Primul magazin Demax este situat...
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin au fost prezenți săptămâna aceasta în două tabere școlare, având de îndeplinit o misiune specială. Săptămâna aceasta...
În urma evaluării făcute de Ministerul Dezvoltării cu privire la finanțarea obiectivelor de investiții prin Programul Național „Anghel Saligny”, comuna Zăvoi primește una din cele...
Vineri este cod portocaliu de caniculă în Banat. În județele Timiș și Caraș-Severin se vor înregistra chiar și 40 de grade Celsius la umbră. „Vineri...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin nu pune preț pe hârtiile cu antet, semnătură și ștampilă! Mulți dintre angajații Consiliului Județean Caraș-Severin evită discuțiile între patru ochi...
O epopee horror și o adaptare a unui bestseller internațional sunt premierele propuse în această săptămână de cinematografele din Caraș-Severin. Oferte de neratat săptămâna aceasta...
Venirea în PSD a fostei șefe PNL de pe Valea Bistrei, Magda Lungu, îi asigură deja primarului Luca Mălăiescu o victorie categorică și la alegerile...
Urmează trei zile caniculare în Banat. Este cod galben în județele Timiș și Caraș-Severin. În zilele de 17, 18 și 19 august va fi caniculă...
Polițiștii din Caraș-Severin au scris amenzi pe bandă rulantă pe parcursul săptămânii trecute. Aproape 600 de sancțiuni au fost aplicate pentru șoferii prea grăbiți. Jumătate...
Deputatul social-democrat de Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, recunoaște că în coaliția de guvernare există destule conflicte de idei, dar actuala configurație a Parlamentului obligă ambele partide...
75.000 de lei daune materiale și 750.000 de lei daune morale pretinde fostul deputat pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin privarea de libertate timp de o...
8 subofițeri cu o autospecială de stins incendii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” Caraș-Severin s-au alăturat pompierilor francezi în misiunile de stingere...
În cel de-al 28-lea an de activitate ai companiei, portofoliul Bacolux Hotels România a fost întregit cu încă un obiectiv inaugurat de curând la malul...
Construcția conductei de transport gaze naturale pe direcția Prunișor – Orșova – Băile Herculane – Jupa, promisă de liberali în campaniile electorale din 2020, a...
Liderul USR Caraș-Severin nu acceptă lecții de la directorul Direcției Silvice Caraș-Severin pe care îl acuză de minciună și manipulare. Andrei Plujar l-a făcut praf...
Cristi Iakab and The Road Band, alături de artiști îndrăgiți ai muzicii populare, vor face ca Zilele Dacus să fie de poveste. Vino și tu...
Directorul Direcției Silvice Caraș-Severin îi ține o adevărată lecție de silvicultură liderului USR Caraș-Severin după ce acesta din urmă a sărit la gâtul ministrului Mediului,...
Au încălcat legea și au făcut ceva pe ea de natură ca să mai bage niște bani în buzunar, dar în loc să-și recunoască vinovăția...
Administrația locală de pe Valea Bistrei a predat către Compania Națională de Investiții amplasamentul pentru viitoarea creșă care va fi construită la Oțelu Roșu cu...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin nu mai exercită presiuni asupra constructorului care execută lucrările de modernizare a Drumului Județean 608 Teregova – Cornereva pentru a rezilia...
„Punct ochit, punct lovit”, spune primarul comunei Marga , căreia i-au fost aprobate ambele solicitări depuse spre finanțate pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”....
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin nu e deloc deranjat de faptul că firma familiei sale a încălcat încă o dată legea pe Muntele Mic, dar e...
Ceea ce pare a fi o poveste de vacanță exotică în savană se transformă în coșmar pentru un tată și cele două fiice ale sale....
Preocuparea aproape exclusivă față de propriile afaceri a celui care conduce astăzi Consiliul Județean Caraș-Severin e încă o dovadă a faptului că PMP nu a...
Două drumuri din Caraș-Severin ar urma să fie modernizate cu banii trimiși de Ministerul Dezvoltării prin Programul Național „Anghel Saligny”. Pentru un al treilea drum,...
22 de milioane de lei primește comuna Rusca Montană pentru modernizarea infrastructurii locale. Fondurile sunt alocate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Primarul Sergiu...
Seara la Gugulan Rock Open Air Festival și ziua pe Muntele Mic. La început de august se preconizează vreme bună, aer proaspăt de munte și...
Consiliul Județean Caraș-Severin a ajuns să fie controlat din umbră, în interes personal, bugetul public fiind direcționat către buzunarele celor care au făcut din președintele...
Administrației locale de pe Valea Bistrei i-au fost aprobate ambele proiecte depuse spre finanțare pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Cu fondurile alocate de...
Au pornit de la proteste, au construit o mișcare care a cuprins întreaga Serbie și au ajuns să câștige alegerile parlamentare, cu peste 53% din voturi. Reprezentanții Listei Studenților...
Reparații şi lucrări de întreținere a străzilor din Timișoara, în coordonarea SDM
Bolojan a mințit la Reșița! PNL rămâne alături de PSD în Consiliul Județean Caraș-Severin
Bolojan și-a bătut gura degeaba la Reșița! PNL și PSD rămân în alianță în Caraș-Severin!
S-au stins din viață doi foști primari ai Reșiței, Enache Barbu și Mircea Popa

Școala din cartierul bocșean Măgura, pregătită pentru o renovare completă
O propunere legislativă depusă de deputata neafiliată ar interzice liderilor din conducerea executivă a partidelor să fie și angajați ai formațiunilor pe care le conduc. Prevederea l-ar afecta și...