Și școlile din Caraș-Severin pot spune prezent în programul eco-educație. La școala Ecoterrienilor porțile sunt deschise!

sm2

Se lansează cea de-a cincea ediție a campaniei Școala Ecoterrienilor, adresată școlilor și viitoarei generații de cetățeni responsabili. Școlile sunt invitate să se înscrie în programul național de eco-educație. 

ECOTIC și ECOTIC BAT invită școlile să participe la programul național de conștientizare și colectare a echipamentelor electrice si a bateriilor uzate, o campanie care se va desfășura în perioada 23 septembrie 2022-10 iulie 2023. Se urmărește conștientizarea elevilor asupra importanței protecției mediului și a colectării separate de deșeuri electrice, electronice, de surse de lumină și baterii, iar programul se axează pe 2 direcții principale:

• cea de conștientizare, în care școlile participante vor implementa activități de educație ecologică
• cea de colectare de deșeuri de echipamente electrice și electronice, becuri și neoane, precum și deșeuri de baterii și acumulatori.

Ce tip de instituții de învățământ se pot înscrie?

Sunt invitate să se înscrie în perioada 23 septembrie – 10 octombrie 2022 școlile primare și/sau gimnaziale, iar înscrierea se poate face accesând formularul dedicat de aici.

Școlile participante la campanie vor primi un set de materiale de informare și educație ecologică și un set de recipiente în care vor putea colecta deșeuri de echipamente electrice si electronice, corpuri de iluminat și deșeuri de baterii și acumulatori. Activitățile se vor desfășura concomitent cu lecțiile de la clasă, putând fi realizate atât în format fizic cât și în sistem online.

Implicarea școlilor în campanie va fi premiată

Școlile care vor realiza lecțiile și/sau activitățile practice și/sau vor colecta deșeuri electrice și electronice/deșeuri de baterii vor primi vouchere cadou pentru achiziționarea de produse necesare activității școlare. Totodată, organizatorii vor acorda premii și celor mai implicați profesori și elevi pentru a-i răsplăti pentru efortul depus în protejarea mediului.

„Programul Școala Ecoterrienilor, deja bine-cunoscut în rândul școlilor din România, contribuie la educația pentru mediu a tinerei generații. Prin acțiuni de eco-educație și de colectare a deșeurilor, în special a deșeurilor electrice și electronice și a bateriilor, încercăm să îi învățăm pe cei mici despre impactul pe care activitățile noastre cotidiene îl au asupra mediului și despre modul în care putem avea grijă de planetă ”, declară Valentin Negoiță, președinte ECOTIC.

Detalii despre campanie și regulamentul acesteia sunt disponibile pe pagina dedicată campaniei https://www.ecotic.ro/scoalaecoterrienilor/ .

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/