Dumitru Rujan: „Votul meu a fost împotriva majorării salariilor parlamentarilor, dar pentru colegii din Caraș-Severin care dezvoltă comunitățile locale”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Deputatul PNL de Caraș-Severin își argumentează astfel decizia de a vota pentru majorarea salariilor celor din administrația locală, primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene.

Parlamentarul cărășean spune că veniturile demnitarilor de la nivel central vor rămâne neschimbate, însă nu putea să nu voteze pentru majorarea salariilor celor care lucrează în administrația publică locală, unde este nevoie de performanță și profesionalism.

„Am votat împotriva majorării salariilor demnitarilor, dar pentru majorarea salariilor celor care lucrează în administrația publică locală. Veniturile demnitarilor de la nivel central nu vor fi majorate, indiferent dacă vorbim despre miniștri, parlamentari sau președinte. Votul meu a fost pentru colegii mei din Caraș Severin, care prin munca lor dezvoltă comunitățile locale pentru ca fiecare dintre noi să avem parte de o viață mai bună.”, a spus Dumitru Rujan.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

De altfel, deputatul precizează că: „majorarea nu vizează doar primarii, ci și personalul din primării, pentru a fi aduși la nivelul de salarizare al anului 2021, în condițiile în care o bună parte dintre ei au salarii foarte mici. Este necesar să avem oameni performanți și profesioniști angajați în administrația publică locală.”

Majorarea salariilor în administrația publică locală a fost o decizie asumată de întreaga coaliție de guvernare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/