Aproape 20 de milioane de lei vor fi trimiși spre Banat, cea mai mare parte a banilor fiind alocată pentru reabilitarea și modernizarea unor cămine...
După ce președintele organizației PSD Moldova Nouă, Nelu Zaberca, a dat de înțeles că, cel mai probabil, filiala județeană a social-democraților cărășeni a fost vândută...
94% din elevii de gimnaziu din Caraș-Severin au participat la primul examen scris din cadrul Evaluării Naționale. Dintr-un total de 1.989 de elevi înscriși, doar...
Dorul de a fi din nou la școală, împreună cu ceilalți colegi, dar mai ales apropierea cu pași repezi de Evaluarea Națională și Bacalaureat i-au...
Restricțiile impuse de pandemia de coronavirus sunt mai puține și mai permisive începând de astăzi! Nu se deschid însă creşele, grădiniţele şi after-school-urile, așa cum...
Dacă relaxarea măsurilor impuse de autorități în contextul epidemiologic a dat startul calculului politic, ticluirii alianțelor, share-ului de cuvinte tăioase în spațiul public cu ocazia...
Oravița a ajuns într-o situație absolut incredibilă! Înhumările în cel mai mare cimitir al orașului sunt interzise, s-au mai făcut doar câteva în mare secret,...
Informațiile privind exploatări forestiere ilegale în zona Beiul Sec – Seleștiuța de pe raza Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița sunt catalogate drept false de...
Procesul „diurna” deschis de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS) împotriva prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, Otilia Isac (Micloșină),...
Liderul USR Caraș-Severin critică Guvernul Orban, dar spune că nu e deloc oportun ca acesta să fie demis prin moțiune de cenzură deoarece s-ar ajunge...
Se tot vorbește despre plecări de primari, dar nu numai, din PSD spre PNL, partid aflat la guvernare. Cei vizați fac parte din categoria celor...
Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița ar putea fuziona prin absorbție cu una dintre cele mai apreciate universități din România chiar în toamnă, odată cu începerea...
Drumurile agricole din două localităţi aparţinătoare comunei Berlişte sunt gata să fie supuse unui amplu proces de transformare. Cum ploile și umiditatea duc la pierderea...
Programul de pregătire pentru examenele naționale i-a adus din nou pe băncile școlilor pe elevii din anii terminali. În Caraș-Severin, în prima zi de școală,...
Anunțul iminentei alianțe electorale PSD – Pro România nu-l sperie deloc pe candidatul PNL pentru președinția Consiliului Județean Caraș-Severin. Ba, mai mult, Romeo Dunca spune...
Ziua de 1 iunie rămâne Ziua Copilului, chiar și în 2020, în ciuda contextului epidemiologic. Fără baloane, muzică sau îndrăgitele personaje de basm, elemente care...
Reabilitarea și modernizarea a două instituții culturale din comuna Berliște nu mai așteaptă după pușculița generoasă a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Sărit din schema...
Președintele interimar al social-democraților din Caraș-Severin a demarat deja discuțiile preliminare pentru o alianță electorală la nivel județean cu Pro România, ALDE și chiar PMP...
Andrei Plujar, președintele USR Caraș-Severin, viitor candidat pentru șefia Consiliului Județean, a ieșit la atac după ce legea înființării DNA-ului s-a lovit de mai multe...
Biroul prim-ministrului României! Guvernul Orban, Guvernul președintelui Iohannis! Stare de alertă! Pandemie! România normală! Orice alte cuvinte ar fi în zadar!
Tribunalul Caraș-Severin l-a condamnat deja pe unul dintre inculpații din dosarul în care mai mulți lideri PSD, actuali și foști șefi din Poliție și Jandarmerie...
Distribuția măștilor de protecție trimise de Ministerul Educației în Caraș-Severin va avea loc mâine. În total, 209.000 de măști de protecție vor fi puse la...
Poate una dintre cele mai dificile misiuni în această perioadă de circulație a coronavirusului revine angajaților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Odată...
Pentru sustragerea unor sume de bani şi bunuri din două locuinţe de pe raza comunei Sasca Montană, o tânără de 21 de ani va petrece...
Obligativitatea trecerii cursurilor tradiționale în mediul online până la sfârșitul anului școlar, dat fiind contextul epidemiologic actual, condamnă o parte din elevii României, în special...
De când e ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela a fost mult mai puțin vizibil pe scena politică din postura de președinte PNL Caraș-Severin. A...
După aproape trei decenii sub anonimat din cauza stării deplorabile a căii de acces, comuna condusă de edilul Nicolae Orăvicean are din nou motive să...
Andrei Plujar consideră că doar șansa a făcut ca România să nu prezinte un bilanț negru al pandemiei de coronavirus în condițiile în care Guvernul...
O veche vorbă românească spune că „toamna se numără bobocii”. La Ciudanovița lucrurile bune se contabilizează primăvara. Evident că sunt obiective edilitare la care se...
Social-democrații din Caraș-Severin și-au dat acceptul pentru începerea negocierilor cu Pro România în vederea încheierii unei alianțe electorale care să le asigure victoria împotriva liberalilor...
Unul dintre cele mai distruse drumuri din Caraș-Severin, dar și extrem de uzitate de șoferi, va avea parte, în sfârșit, de lucrări serioase. Contractul pentru...
Alina Stancovici, managerul suspendat din funcție al Spitalului Județean de Urgență din Reșița, a depus plângere împotriva prefectului județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu, și împotriva ministrului...
Primăvara vine cu inspirație, energie și oferte pe măsură! Casa Alex a pregătit pentru voi un nou catalog plin de produse utile pentru casă, grădină și pentru proiectele voastre...
Ai dat-o în bară? Perfect! Eșecul iese din umbră la „Fuckup Nights Timișoara”
Primul zbor direct de la Timișoara la Istanbul, operat de Turkish Airlines
Noile direcții din SEO și digital marketing, prezentate la SEO Vibes Meet-up Timișoara
Maxagro Lact răspunde crizei energetice, cu o investiție în fotovoltaice
Nelu Popa interzice în Reșița businessul bazat pe o slăbiciune umană!
Casa Galbenă aduce la Reșița o expoziție dedicată inovației în domeniul electric
Fermieri, vin bani de la Uniunea Europeană! Victor Negrescu solicită sprijin Comisiei Europene!