Alianță împotriva PNL! PSD și Pro România merg împreună la alegerile locale în Caraș-Severin!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Social-democrații din Caraș-Severin și-au dat acceptul pentru începerea negocierilor cu Pro România în vederea încheierii unei alianțe electorale care să le asigure victoria împotriva liberalilor la alegerile locale!

La propunerea președintelui interimar Silviu Hurduzeu, membrii Biroului Permanent Județean Interimar al PSD Caraș-Severin au acceptat să se pună la masa negocierilor cu fostul lider al formațiunii, Ion Mocioalcă, astăzi, secretar general în partidul condus de Victor Ponta. „Este adevărat, am hotărât să începem discuțiile. Există deja o astfel de alianță anunțată la Bistrița. Noi suntem a doua filială PSD din țară care ne dorim o alianță cu Pro România”, a spus Hurduzeu.

De partea cealaltă, Ion Mocioalcă susține că în această alianță electorală e loc și pentru alte partide. Despre nevoia unor liste comune PSD – Pro România vorbise de mult timp, numai că exista un impediment, conducerea de la acea vreme a PSD Caraș-Severin. Acum, lucrurile s-au așezat perfect pentru ceea ce gândea deputatul. „Eu am mai spus că nu voi face niciodată alianță cu PSD Caraș-Severin atât timp cât e condus de oamenii care i-au fost obedienți lui Dragnea și se înghesuiau să bage capul în poză cu Dăncilă. Sigur că m-aș fi ținut de cuvânt. Totodată, spuneam că este necesară o Stângă unită, atât la nivel de țară, cât și în Caraș-Severin, ca să ne luptăm cu PNL. În acest moment, chiar am cu cine discuta din PSD. Faptul că ei s-au întâlnit pe această temă a unei posibile alianțe între PSD și Pro România nu poate decât să mă bucure. De aici încolo, dacă deciziile la vârf sunt luate, ar rămâne doar lucruri tehnice de stabilit. Am toată deschiderea față de actuala conducere a Consiliului Județean și chiar pe lângă PSD mi-aș dori și alte forțe politice care să intre în această alianță. Sigur că trebuie discutat și văzut în ce condiții încap și alte forțe politice în această construcție. Rămâne să stăm la masă și să vedem cum construim în Caraș-Severin forța politică învingătoare la alegerile locale”, a declarat Mocioalcă pentru expressdebanat.ro.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Alianța dintre cele două formațiuni presupune candidat comun șefia Consiliului Județean, listă comună la Consiliul Județean. „La fel în cât mai multe dintre localități, candidați comuni și liste comune. Dacă vor fi și excepții, asta rămâne de văzut, pot exista”, a adăugat secretarul general Pro România.

Mocioalcă și-ar dori ca lucrurile să se miște în aceeași direcție și cu la fel de mare viteză și la nivel central, ceea ce ar însemna ca Marcel Ciolacu să anunțe inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Orban.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/