„Unde să se vândă organizaţia PSD Caraş-Severin? Pe OLX?! E de noaptea minţii această afirmaţie”

untitled design set 970x90 px

După ce președintele organizației PSD Moldova Nouă, Nelu Zaberca, a dat de înțeles că, cel mai probabil, filiala județeană a social-democraților cărășeni a fost vândută la un troc politic cu un alt județ, candidatul liberalilor pentru Consiliul Județean, Romeo Dunca, având astfel sorți de izbândă în viitoarea bătălie electorală, președintele interimar al PSD Caraș-Severin spulberă orice afirmație în acest sens, Silviu Hurduzeu subliniind că nimeni nu se poate juca cu potențialul celei mai mari filiale din județ.

„Faptul că Organizația PSD Caraș-Severin a fost vândută la un troc politic cu un alt județ este o prostie, sincer. Ați mai văzut undeva să se vândă o organizație județeană? Credeți-mă nu pot să comentez pe această temă. E de noaptea minții! Cum să se vândă organizațiile județene? Unde? Pe OLX? Dacă domnul președinte al organizației de la Moldova Nouă știe ceva în sensul acesta să spună. Probabil a fost la aceste discuții. Organizația PSD Caraș-Severin este o organizație care nici nu se poate da, nici nu se poate vinde, nici împrumuta, nici amaneta.”, a ținut să precizeze Silviu Hurduzeu.

Întrucât bătălia pentru cel mai râvnit fotoliu din județ se apropie cu pași repezi, actualul președinte al CJ CS are toată încrederea că electoratul îi va îngădui încă un mandat la șefia instituției pe care actualmente o conduce, acesta bazându-se totodată pe fidelitatea edililor social-democrați în funcție, nepunându-se în niciun caz problema transferurilor spre Partidul Național Liberal:

„Organizația PSD Caraș-Severin este cea mai mare organizație din județ, cu cei mai mulți primari și așa va rămâne și după alegeri.”, a mai spus președintele interimar al organizaţiei PSD Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu.

CITEȘTE ȘI: „Organizaţia PSD Caraş-Severin le-a fost dată lui Vela şi Mocioalcă de către Bucureşti, cel mai probabil la un troc cu un alt judeţ”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/