Președintele Vela a pregătit un cutremur de proporții în Caraș-Severin! Devastator pentru PSD și mai mare decât aducerea lui Frunzăverde în PNL!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

De când e ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela a fost mult mai puțin vizibil pe scena politică din postura de președinte PNL Caraș-Severin. A lucrat însă în liniște, în culise, și chiar înainte de alegerile locale e gata să genereze un adevărat seism în județ. Se anunță mutări spectaculoase, unele ce păreau imposibile vreodată, nume grele cu ADN social-democrat fiind deja tipărite pe adeziunile la PNL!

Întâlnirile ce s-au dorit a fi ferite de ochii lumii, chiar și dincolo de granița cu Serbia, au început să aibă loc cu multe luni în urmă. Rezultatele de la alegerile prezidențiale, surprinzătoare în multe fiefuri social-democrate, au confirmat și ele că se pregătește ceva. Președintele Vela ar fi convins deja zeci de nume importante să migreze dinspre PSD spre PNL. În cazul unora, cu organizații întregi în spate. Surse liberale vorbesc despre dezertări în masă din PSD Caraș-Severin și despre recrutări la fel de numeroase în PNL.

Strategia e făcută deja de ceva vreme, dar s-ar fi jucat la așteptare până zilele trecute, când, la propunerea lui Silviu Hurduzeu, conducerea interimară PSD Caraș-Severin s-ar fi pronunțat pentru o alianță electorală cu Pro România la alegerile locale. Astfel ar fi apărut incompatibilități clare. Mulți dintre cei care au contribuit la plecarea lui Ion Mocioalcă din PSD s-ar fi văzut acum din nou la mâna actualului secretar general Pro România. Pentru unii ar fi imposibil de acceptat, astfel că plecarea spre PNL e singura cale. Spre un PNL care are nevoie de primari, de oameni care adună voturi, de oameni cu bazine electorale puternice în spate, pentru a-l scoate pe Romeo Dunca președinte de Consiliu Județean și pentru ca liberalii să câștige în Caraș-Severin. Sursele liberale vorbesc despre ceva mult mai spectaculos decât a fost trecerea lui Sorin Frunzăverde la PNL. Ceva devastator pentru PSD, care, chiar și în alianță cu Pro România, n-ar avea nicio șansă în fața liberalilor.

1000x100 (4)

Statutul PNL n-ar fi o problemă, nici măcar declarațiile președintelui Orban cu privire la interdicțiile social-democraților printre liberali. Poate doar Rareș Bodgan să mai facă ceva valuri, dar pe Bârzava, pe Timiș și Sebeș, pe Bistra, Caraș sau Cerna, bărcile sunt pline și duc spre PNL.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/