Investiții de peste 100.000 de euro prind contur în comuna Ciudanovița

O veche vorbă românească spune că „toamna se numără bobocii”. La Ciudanovița lucrurile bune se contabilizează primăvara. Evident că sunt obiective edilitare la care se lucrează de mai mult timp și care, iată, sunt inaugurate în această perioadă a anului.

Între acestea se numără și terenul de sport, cu dimensiuni reduse, cu gazon sintetic de cinci centimetri grosime din Jitin, sat aparținător comunei. Cei 100 de locuitori ai așezării, dintre care 25 de copii, se vor bucura de acum încolo de această investiție care, potrivit primarului Constantin Nebunu, a costat bugetul local 20.000 de euro.

Și nu este singura realizare din acest mandat a unuia dintre cei mai tineri primari din Caraș-Severin: „Am finalizat lucrările și la școala din Ciudanovița, care beneficiază acum de grup sanitar, de centrală termică, camere de supraveghere, sala de clasă complet renovată și utilată”, ne-a mărturisit edilul comunei Ciudanovița.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În fază avansată se găsesc și lucrările de la miniterenul de fotbal, cu gazon sintetic și nocturnă, o investiție pe bani europeni care a costat 80.000 de euro.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/