În sfârșit! Drumul oaselor, Secășeni-Grădinari, va fi modernizat!

Unul dintre cele mai distruse drumuri din Caraș-Severin, dar și extrem de uzitate de șoferi, va avea parte, în sfârșit, de lucrări serioase. Contractul pentru schimbarea totală a drumului Secășeni-Grădinari a fost semnat astăzi.

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a semnat astăzi contractul pentru proiectare, asistență tehnică și lucrări de construcții de drumuri la obiectivul de investiții „Modernizare DJ 581, intersecție cu DJ 586 A (Secășeni) – intersecție cu DN 57 (Grădinari)”.

Cofinanțarea proiectului este asigurată prin Regio-Programul Operațional Regional 2014-2020 – prioritatea de investiții 6.1 „Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale”.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Potrivit comunicatului de presă al CJ, proiectul presupune lucrări de modernizare a drumului județean 581, de la Grădinari până la intersecția cu drumul spre Secășeni, pe o distanță de 8,51 kilometri. Totodată, proiectul vizează realizarea de trotuare și piste pentru biciclete în comunele Grădinari și Ticvaniu Mare, realizarea de marcaje și montarea de sisteme suplimentare de semnalizare, precum și modernizarea a patru stații pentru mijloacele de transport în comun.

Implementat de către Consiliul Județean Caraș-Severin în parteneriat cu primăriile comunelor Grădinari și Ticvaniu Mare, proiectul „Modernizare DJ 581, intersecție cu DJ 586 A (Secășeni) – intersecție cu DN 57 (Grădinari)” a avut o valoare totală inițială de 20.359.720,39 lei, valoare suplimentată de către Consiliul Județean Caraș-Severin la începutul acestui an cu alte 5,5 milioane lei, ca urmare a aplicării OUG 114/2018.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/