Managerul radioului public din Reșița a dovedit în instanță, dar și în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, că s-a încercat mazilirea sa și impunerea...
Negocierile făcute în cadrul coaliției de guvernare au asigurat UDMR un post de subprefect în Banatul Montan! Dacă prefectul liberal Cristian Gâfu a fost reconfirmat...
La jumătatea lunii martie se decide conducerea Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș! O să fie oare 4 ani de liniște, cu un manager stabil,...
Președintele PSD Caraș-Severin, deputatul Silviu Hurduzeu, îl taxează încă o dată pe specialistul liberal al banilor, premierul Florin Cîțu, pentru întârzierea prezentării proiectului de buget...
În vreme ce responsabilii acțiunii de imunizare a populației anti-COVID, prin vocea lui Cătălin Alexandru, reprezentant DSU, susțin că vaccinul „nu este cumpărătură, ca românii...
Când în 1994 a dispărut apartheidul în Africa de Sud, odată cu câștigarea alegerilor multirasiale de către Nelson Mandela, porțile plantațiilor s-au dat în lături...
Un proiect de peste 8 milioane de euro este implementat la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș, în vederea creșterii capacității de gestionare a crizei...
După ce a selectat zonele Valea Cenchii, Teiuș și Gară într-un proiect de introducere a rețelei de gaz cu bani de la bugetul local, primarul...
Toate cele 4 cinematografe din Caraș-Severin s-au redeschis și îi așteaptă pe spectatori la film. Iar programul este unul extrem de variat! Un prim film...
Locomotiva trenului de marfă Constanța – Timișoara Nord a luat foc astăzi pe raza localității Domașnea din județul Caraș-Severin, traficul feroviar fiind oprit. Pompierii din...
Președintele Partidului Verde, Florin Călinescu, îi acordă credit șefului Consiliului Județean Caraș-Severin, vedeta Pro TV amintind de succesul pe care Romeo Dunca l-a cunoscut în...
Aproape 500 de doze de vaccin anti-COVID-19 au ajuns astăzi în Caraș-Severin. Cea mai mare parte a lor vine de la Moderna, fiind vorba despre...
Semestrul II al anului școlar 2020-2021 va debuta, așa cum anunțase președintele Klaus Iohannis la începutul acestei săptămâni, cu o bună parte a preșcolarilor și...
În urma unei decizii guvernamentale, începând cu luna februarie, alocațiile copiilor vor fi majorate cu 20%, fapt care va produce, cel mai probabil, un impact...
Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș este în continuare pe lista neagră a Ministerului Sănătății din cauza instalațiilor electrice rudimentare pentru care nu se primește...
Mare minune, mare, în ziua în care credincioșii ortodocși s-au recules în biserică de sărbătoarea Întâmpinarea Domnului. În popor, ziua de 2 februarie e cunoscută...
Testele RT PCR amânate cu încă o săptămână la Caransebeș. Parcă atunci când îți dorești se se întâmple ceva bun și chiar te chinui să...
Primaria municipiului Caransebes anunta organizarea concursului pentru ocuparea functiei contractuale temporar vacante, în perioada 16-18.02.2021, la sediul Primariei municipiului Caransebes, Piaţa Revoluţiei, nr.1: Referent, IA ...
Primăria Băile Herculane se pregătește de planul de mobilitate, fără de care nu ar fi posibilă accesarea de fonduri pentru lucrări de investiții. Planul de...
Sincopele în ceea ce privește acțiunea de imunizare anti-COVID apărute la nivel central, sincope cauzate în special de întârzierea dozelor de vaccin, nu s-au răsfrânt...
Aproape 1.300 de cărășeni au fost depistați cu coronavirus de la începutul anului. Așadar, din cele aproximativ 1.600 de teste efectuate în prima lună a...
Organigrama și statul de funcții pentru aparatul de specialitate al primarului Felix Borcean a fost aprobată în unanimitate de către consilierii locali, chiar dacă, potrivit...
Chiar dacă astăzi partidul din care provine nu mai face parte din arcul decizional, fostul deputat al Pro România, Ion Spânu, a ținut să radiografieze...
Începând cu 8 februarie, majoritatea elevilor vor participa fizic la cursuri. Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp de către președintele Klaus Iohannis,...
În urma negocierilor din coaliția de guvernare, s-a stabilit cum va arăta noua echipă de conducere la nivelul Instituției Prefectului Caraș-Severin. Dacă reprezentantul Guvernului în...
Parlamentarul PSD Marius Damian anunță depunerea unei moțiuni de cenzură care să oblige la schimbarea ministrului Sănătății! Astăzi a fost numărat al nouălea mort în...
La două luni și jumătate de la tragedia de la Piatra Neamț, Ministerul Sănătății a dat presei raportul privind neregulile descoperite în spitalele din România....
Propunerea primarului Felix Borcean de a numi trei administratori la societatea Transal Urbis SRL a fost respinsă de către majoritatea Consiliului Local Caransebeș. Motivul: într-o...
Dizolvarea biroului local al PSD a fost confirmată de către Petru Schinteie, președintele organizației. Petru Schinteie spune că decizia PSD Caraș-Severin este în loc de...
A șaptea tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech, care constă în 163.800 doze, a ajuns astăzi pe cale aeriană pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca...
Chiar dacă nu a mai putut candida pentru un nou mandat la șefia Primăriei Moldova Nouă cu ocazia reluării scrutinului electoral de la finele lunii...
Mediul de afaceri se clatină puternic în vestul țării. Tot mai multe firme dispar, atât în Caraș-Severin, cât și în Timiș, unde afacerile sun îngropate de taxe și scumpiri....
Ai dat-o în bară? Perfect! Eșecul iese din umbră la „Fuckup Nights Timișoara”
Primul zbor direct de la Timișoara la Istanbul, operat de Turkish Airlines
Noile direcții din SEO și digital marketing, prezentate la SEO Vibes Meet-up Timișoara
Maxagro Lact răspunde crizei energetice, cu o investiție în fotovoltaice
Nelu Popa interzice în Reșița businessul bazat pe o slăbiciune umană!
Casa Galbenă aduce la Reșița o expoziție dedicată inovației în domeniul electric
Fermieri, vin bani de la Uniunea Europeană! Victor Negrescu solicită sprijin Comisiei Europene!
Expoziția Casa Galbenă vine la Reșița cu tehnologii electrice moderne
Arta de a alege vinul potrivit pentru fiecare moment al vieții