Pesediștii gugulani, după modelul triburilor zulu și basohto

Când în 1994 a dispărut apartheidul în Africa de Sud, odată cu câștigarea alegerilor multirasiale de către Nelson Mandela, porțile plantațiilor s-au dat în lături și populația de culoare a țâșnit ca din blokstartul cursei de 100 de metri plat de teamă să nu se fi răzgândit cei care acceptaseră jocul democratic. Timp de o lună, bărbații și femeile din triburile zulu, basotho, bapedi, tsongas, swazi și ndebele, toate vorbitoare de limbile bantu, s-au distrat cât pentru 50 de ani de sclavie. După care au constatat că libertatea nu însemna doar dansul paparudelor pe ritmuri de tobe și balafon. Entuziasmul s-a stins încet, încet, când și-au dat seama că mâncarea se cumpăra cu bani, că de angajat nu-i angaja nimeni, că dacă făceau scandal pe stradă erau trimiși după gratii. Libertatea asta nu semăna deloc cu cea pe care o visaseră în acele rezervații umane inventate de o mână de oameni albi. Și uite așa, unul câte unul s-au întors de unde plecaseră, căci pe plantație n-avuseseră nici grija dormitului și nici pe cea a hranei. Era treaba stăpânului, ei trebuiau doar să muncească și să facă copii.

Poate e puțin forțată comparația pe care o voi explica în continuare. În ultimii 30 de ani, PSD nu a câștigat niciodată Primăria Caransebeș. Printr-o conjunctură fericită, a avut un viceprimar, dar niciodată un consiliu local majoritar sau un primar. Timp de trei decenii, PSD n-a făcut altceva decât să tropăie degeaba în opoziție, că nu l-a luat nimeni în seamă. La alegerile din toamnă, a apărut, în sfârșit, speranța, varianta libertății sud-africane. Într-o combinație de trei, cu Pro România și PMP, social-democrații au obținut majoritatea în CL Caransebeș. Bucuria le-a fost atât de mare, încât nici nu a mai contat că primarul era independent, iar vicele de la Pro România. Pentru ei important era că se aflau, în sfârșit, la butoane. Au încins hore, sârbe, brâuri și „de doi”, au dat cu căciulile de pământ, să-i facă în ciudă lui Marcel Vela și gealaților săi. S-au îmbrățișat, s-au țucat pe obraz, și-au declarat iubire (de partid, bineînțeles) să moară de necaz liberalii, s-au instalat în tot felul de consilii de administrație că, deh, așa este când ajungi la putere, să tragi spuza pe turta ta.

După patru luni, ca în cazul cu apartheidul african, băieții din PSD și Pro România au realizat că puterea e o pălărie prea mare pentru capul lor. Și știți de unde și-au dat seama de asta? De la faptul că le tot cădea pe nas, luându-le nu doar vederea, ci și mințile. Drept pentru care au schimbat din funcție ba pe unul, ba pe altul, s-au luat în clonț cu unii care dictează politic și au început să fabrice scenarii. Să se vorbească și să se arate cu degetul pe Facebook și în ziarele online, să-și bată obrazul unul altuia, să-și spele izmenele în public.

leader board 728 x 90 px

Complicat, nu? Din cauza asta înclin să cred că, cel mult până la Paște, precum ăia din triburile zulu, basotho, bapedi, tsongas, swazi și ndebele, social-democrații din Carasebeș se vor întoarce în opoziție, acolo unde s-au simțit cel mai bine în ultimii 30 de ani.