FOTO. Prinde orbul, scoate-i ochii!

Încă sunt destui care îl critică pe primarul Ioan Popa că n-a făcut nimic la Reșița. Și dacă ar fi așa, ar fi pe bună dreptate. Pentru ce să facă? În fiecare zi apar „urme” lăsate de cei care dovedesc că n-are niciun rost și că investițiile de care ei aleg să își bată joc sunt doar bani aruncați pe fereastră.

Reșița are unul dintre cele mai frumoase locuri de joacă pentru copii, situat în Parcul Siderurgistului, cu aparate fiabile aduse din Finlanda, cu alei pietonale pavate, cu o pergolă pentru persoanele în vârstă, dar nu numai, cu mobilier stradal și zeci de copaci plantați cu această ocazie. Un efort consistent din partea Primăriei, care, între timp, a continuat să amenajeze alte locații de acest gen în Parcul Tricolorului și în Micro III, pe locul fostei piețe „de mână”.

Cum ar fi fost normal, ne-am fi așteptat la o reacție civilizată din partea celor care își petrec timpul liber acolo, de la copii la oameni în toată firea. Contrar așteptărilor, lucrurile stau, din păcate, cu totul altfel. Spre exemplu, șipcile de lemn de la pergolă au fost distruse, arbuștii din jurul acesteia au fost rupți, iar printre mese este o mizerie de nedescris, în condițiile în care peste tot sunt coșuri de gunoi care sunt golite în mod regulat de firma de salubritate.

Apropo de coșurile de gunoi, ele au început să fie descompletate și chiar distruse.

Toate acestea se întâmplă de când în zonă nu mai patrulează polițiștii locali, dar în condiții de pandemie de COVID-19. De unde și concluzia că reșițenii nu se tem decât atunci când sunt arși la buzunare. Mai multe camere de supraveghere ar putea fi de mare ajutor în astfel de situații. Dar e ca în zicala aia cu „prinde orbul, scoate-i ochii”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/