În loc de mulțumire pentru performanțele de la alegerile parlamentare, biroul politic al PSD Caransebeș a fost dizolvat!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Dizolvarea biroului local al PSD a fost confirmată de către Petru Schinteie, președintele organizației. Petru Schinteie spune că decizia PSD Caraș-Severin este în loc de mulțumesc, pentru că PSD Caransebeș a câștigat alegerile parlamentare și la Camera Deputaților și la Senat.

Deși a anunțat că nu dorește să se bage în bucătăria internă a partidului, primarul Felix Borcean a precizat că această dezbinare a partidului la nivel local nu face bine alianței PSD – Pro România, care face majoritate alături de PMP în Consiliu Local.

Sosirea asta intempestivă a domnului Mocioalcă și dizolvarea biroului local nu o comentez, că nu e treaba mea. Ei trebuie să-și regleze treaba în bucătăria lor, pentru că ei sunt acum într-o situație destul de ciudată, adică există un Ion Mocioalcă care a venit de la Pro România și devine liderul PSD Caransebeș și, pe de altă parte există PSD Caransebeș care a fost alături de mine și față de care eu încerc să am, în continuare o relație de fair play, pentru că cei din Consiliul Local, alături de PMP, au fost cei care m-au susținut. Că mi-au adus multe voturi, că mi-au adus puține voturi, cum încearcă unii să acrediteze, probabil că adevărul este undeva la mijloc, cert este că eu am o relație bună cu fostul președinte de acum, Petru Schinteie, pe care-l consider un om cu capul pe umeri și ceilalți colegi ai lor din PSD”, a declarat Felix Borcean, care a mai precizat că nu o să fie niciodată membru PSD, iar retragerea proiectului privind alegerea unui nou viceprimar este un gest de împăciuire între toate forțele politice din Consiliu Local.

1000x100 (4)

Petru Schinteie ne-a confirmat că spusele lui Felix Borcean sunt adevărate, grupul PSD din Consiliul Local aflând de decizia PSD Caraș-Severin cu câteva zile înainte de ședința Consiliului Local în care inclusiv PSD a votat eliberarea din funcție a viceprimarului Bebe Pasere:

În 26 ianuarie am primit decizia unui comitet interimar județean PSD Caraș-Severin, în care se spunea că în urma unei ședințe din 5 ianuarie, acest forum a hotărât dizolvarea conducerii PSD Caransebeș și numirea în funcția de președinte interimar a domnului Ion Mocioalcă, care urmează să formeze un nou birou politic local. Din punctul meu de vedere această hotărâre nu respectă statutul PSD din mai multe motive. O să analizez împreună cu conducerea dizolvată a PSD Caransebeș, atacarea acestei decizii la Comisia de Etică Integritate și Arbitraj a PSD Caraș-Severin, în termen de 15 zile de la primirea acestei decizii. Noi avem o alianță cu Felix Borcean, în august 2020 hotărâtă în biroul politic județean și local și consfințită și la nivel central pentru susținerea candidatului independent Felix Borcean, așa că din punctul meu de vedere vom susține un viceprimar propus de Felix Borcean, care se dorește a fi de la PSD. Și Pasere a fost votat tot datorită propunerii lui Felix Borcean. Pe fondul problemei eu susțin că PSD Caransebeș merită să aibă viceprimar la Caransebeș din toate punctele de vedere. Ceea ce s-a întâmplat în partid cu decizie de la județ este în loc de mulțumesc, după ce PSD Caransebeș a câștigat alegerile parlamentare și la Camera Deputaților și la Senat”, ne-a declarat Petru Schinteie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/