UPDATE. Locomotiva unui marfar a luat foc la Domașnea

1000x100 (2) STPT job 1000x200

Locomotiva trenului de marfă Constanța – Timișoara Nord a luat foc astăzi pe raza localității Domașnea din județul Caraș-Severin, traficul feroviar fiind oprit.

Pompierii din Caransebeș au intervenit de urgență cu două echipaje cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă la un incendiu care a cuprins o locomotivă pe raza localității Domașnea, la intrare sub pasarelă. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Trenul marfar are în compunere o locomotivă (împingător) și vagoane de cereale și circula pe ruta Dr. Turnu Severin – Timișoara.

Incendiul este localizat, nu există pericol de propagare al acestuia. Locomotiva e distrusă de incendiu, iar următoarele 3 vagoane de lângă locomotivă sunt goale, fără marfă.

Circulația feroviară este întreruptă.

1000x100 (3) 1000x100 (4)

UPDATE, ora 15.00

CFR SA informează că incendiul a fost semnalat în jurul orei 11.35 de mecanicul trenului de marfă. Acesta aparține operatorului privat Tim Rail Cargo, are în compunere 40 de vagoane încărcate cu cereale și circula pe relația Constanța Port – Timișoara Nord. Incendiul a fost anunțat telefonic la 112 de mecanicul trenului.

„Menționăm faptul că, până la finalizarea intervențiilor desfășurate la fața locului de echipele ISU Caraș-Severin, Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara asigură transbordare auto pe distanța Iablanița – Caransebeș, pentru călătorii aflați în trenurile IR 72-1, care circulă în relația București Nord – Budapesta și IR 73-2, care circulă în relația Budapesta – București Nord”, transmit reprezentanții CFR.

Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/