Instituția de învățământ din satul Vrăniuț, comuna Răcășdia, va putea funcționa la parametrii normali începând cu anul școlar 2020-2021. Chiar dacă imobilul în care cei...
După ce punctul vamal de trecere a frontierei cu Serbia a reușit, fizic vorbind, să aducă mai aproape poporul român de cel sârb, un alt...
Dezvoltarea turismului în Clisura Dunării are șanse zero de reușită în condițiile în care, mânat de egoism, județul Caraș-Severin va exclude din peisaj colaborarea cu...
Locuitorii comunei de pe Valea Carașului se pot bucura nu numai de serviciile medicale oferite chiar la ei acasă, lucru posibil atât prin dotarea dispensarului...
Comuna condusă de primarul Mira Radovancovici s-a putut mândri în 2019 că a sădit semințele roditoare atât pentru dezvoltarea economică a UAT-ului, cât şi pentru...
În orașul de la malul Dunării, eforturile depuse pentru soluționarea fenomenului câinilor vagabonzi se pot observa cu ochiul liber. Zeci de patrupede de pe raza...
Pentru un bărbat din Caraș-Severin, visul de a-și multiplica veniturile, prin introducerea de țigarete netimbrate pe piața neagră, s-a transformat într-un adevărat coșmar, polițiștii cărășeni...
Oamenii din Răcășdia mai au de așteptat până când străzile interioare din localitate vor beneficia de covor asfaltic nou, de vină pentru toată această poveste...
Supraimpozitarea clădirilor neîngrijite de pe raza oraşului Moldova Nouă nu a reuşit să schimbe cu nimic imaginea de ansamblu a localităţii, imobilele-ruină continuând să reprezinte...
Veste bună pentru locuitorii orașului de la malul Dunării! La început de an, oamenii nu vor mai fi nevoiți să scoată mai mulți bani din...
Depozitele de material lemnos din zona orașelor Anina, Oțelu Roșu și Oravița au intrat în vizorul autorităților, polițiștii cărășeni împreună cu jandarmii și specialiștii silvici...
Intervenţia la timp a pompierilor militari cărășeni a reuşit să salveze viaţa a patru persoane din Ciclova Română, trei copii şi bunica lor, astăzi, 23...
Primarul Mirco Ilie Lechici nu renunță la încă o candidatură pentru șefia administrației publice locale pe care actualmente o conduce, chiar dacă, spre deosebire de...
Odată cu inaugurarea punctului vamal de trecere a frontierei cu Serbia, orașului Moldova Nouă e „obligat” să-și schimbe complet înfățișarea, facilitățile oferite atât investitorilor, cât...
Pompierii militari cărășeni au fost solicitați să intervină de urgenţă, ieri, 21 ianuarie, ora 22.45, după ce un incendiu, izbucnit la tabloul electric al apartamentului...
În ciuda bursei zvonurilor care anunță plecări în masă dinspre PSD înspre PNL, există și politicieni pentru care expresia „Să nu uiți niciodată de unde ai...
Disponibilizările făcute în 2018 pentru reducerea cheltuielilor administrației publice locale de la malul Dunării nu au fost trecute cu vederea de către cei trimiși acasă,...
După ce județul Mehedinți, dar și vecinii sârbi au reușit să se dezvolte atât din punct de vedere economic, cât mai ales din punct de...
Una dintre comunele județului Caraș-Severin folosește toate pârghiile necesare atât pentru a se dezvolta din punct de vedere economic, cât mai ales pentru a pune...
Proiectul sporturilor de echipă, predate gratuit tuturor copiilor din urbea de pe Valea Carașului, merge mai departe. După ce, săptămâna trecută, tinerii orăvițeni au avut...
Planurile celor patru cetățeni turci, care intenționau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei, cu ajutorul unui conațional și al unui cetățean olandez, au...
Primarul comunei cărășene, Mirco Ilie Lechici, pare depășit de situație în problematica răspândirii câinilor străzii, un fenomen fără de sfârșit la Răcășdia, în condițiile în...
O alianță politică între PSD și Pro România, răspândită de ceva timp în spațiul public, nu reprezintă garantul unui scor zdrobitor în fața liberalilor, ci,...
Cei aproximativ 1.500 de locuitori ai comunei Răcășdia beneficiază de consultații medicale chiar la ei acasă, iar odată cu dotarea unității medicale din mediul rural...
Săptămâna viitoare, instituția culturală de la malul Dunării continuă seria evenimentelor dedicate publicului din Moldova Nouă și nu numai. Spectatorii vor avea ocazia, prin intermediul...
Primul pas spre vizitarea frumuseților naturale găzduite de malul românesc al Dunării a fost deja înfăptuit, odată cu inaugurarea punctului vamal de trecere a frontierei...
Nesincronizarea părții teoretice cu cea practică este urmată întotdeauna de anumite consecințe. Se-ntâmplă și în comuna condusă de edilul Mira Radovancovici, acolo unde, atât din...
Deși recent instalați la Palatul Victoria, liberalii nu au cum să piardă teren în fața unei Stângi politice unite. Mai mult decât atât, electoratul va...
Prezența mai multor social-democrați cu greutate din Caraș-Severin la sediul DNA Timișoara pentru declarații în dosarul mitei din Vama Nădlac nu s-a lăsat, cel puțin...
Administrația publică locală condusă de edilul Mirco Ilie Lechici nu doar că a reușit să încheie cu brio ultimul trimestru al anului trecut, în urma...
Dat afară din PNL, hotărât de nenumărate ori să renunțe la scaunul de edil-șef în lipsa unui sprijin concret pentru dezvoltarea urbei de la Dunăre,...
Locuitorii comunei conduse de Mirco Ilie Lechici nu trebuie să se îngrijoreze cu privire la faptul că vor fi nevoiți să scoată mai mulți bani...