Miodrag Belodedici, viitorul ambasador al turismului în Clisura Dunării

După ce punctul vamal de trecere a frontierei cu Serbia a reușit, fizic vorbind, să aducă mai aproape poporul român de cel sârb, un alt element-cheie e gata să întărească și mai mult legătura dintre cele două țări. Vorbim aici despre legenda Sportului rege: Miodrag Belodedici.

Săptămâna aceasta, luni, 20 ianuarie, primarii din Caraș-Severin, operatorii de turism, ONG-urile, dar și instituțiile statului și-au dat întâlnire, la Sala de Evenimente Alex Moldova Nouă pentru a creiona împreună, sub cupola Organizației de Management al Destinației, strategia pentru dezvoltarea durabilă a turismului în Clisura Dunării și pentru a împământeni foarte bine ideea conform căreia turismul reprezintă, la momentul actual, șansa dezvoltării economice a oricăreia dintre comunitățile de pe malul românesc al fluviului.

Dincolo de eliminarea câtorva puncte slabe care ar reduce șansele de reușită ale demersului, primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, în calitate de moderator al discuției, a adus în atenția publicului și punctele forte din cadrul proiectului sub tematica „Turismul în Clisura Dunării – Un început, o nouă șansă!”: punctul vamal de trecere a frontierei cu Serbia, precum și implicarea activă în toată această poveste a fotbalistului Miodrag Belodedici, Torma propunând mulțimii ca celebrul sportiv să fie declarat ambasador al turismului în Clisura Dunării.

„Ideea de a-l numi pe Miodrag Belodedici ambasadorul turismului în Clisura Dunării vine din faptul că el, pentru noi, este un model. Originar din comuna Socol, județul Caraș-Severin, Belodedici este primul fotbalist din lume care a reușit performanța de a câștiga două Cupe ale Campionilor atât cu Steaua București, cât și cu Steaua Roșie Belgrad. Totodată, povestea lui de viață, dar și curajul de a sparge niște bariere – fuga din România în fosta Iugoslavie -, curajul de a-și asuma lucruri pe care poate mulți și le-ar fi dorit, dar nu le-au făcut, aceste lucruri pe noi ne inspiră și ne fac să-l considerăm un model.”, a explicat șeful administrației publice locale de la malul Dunării pentru expressdebanat.ro.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Mai mult decât atât, primarul Torma a ținut să transmită un mesaj, anume că toți cei implicați în proiectul comun al dezvoltării turistice își doresc foarte mult să-și asume curajul de a transforma Clisura Dunării dintr-o zonă minieră într-una cu potențial turistic, chiar dacă până la materializarea acestei idei, la fel ca Belodedici, vor întâmpina nenumărate piedici.

„Miodrag Belodedici este socotit al nostru, al românilor, dar îl iubesc și sârbii, el fiind o legendă atât a fotbalului sârbesc, cât și a fotbalului românesc. E bine văzut, e bine primit pe ambele maluri ale Dunării. Nouă ne face o deosebită plăcere să-l putem numi ambasadorul turismului în Clisura Dunării, mai ales că el iubește foarte mult Dunărea și zona de Clisură. În momentul în care i-am propus acest lucru, ținând cont de faptul că iubește locurile natale, acesta a fost de acord. În plus, în limitele, evident, fizice, acesta s-a arătat deschis să ne sprijine și să fie alături de noi la evenimentele pe care le vom organiza pe viitor.”, a completat primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma.

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/