Dezvoltarea turistică a zonei Poiana Mărului – Muntele Mic este în atenția primarului comunei Zăvoi, Doru Cîrdei. Din Zăvoi până în Poiana Mărului sunt 25...
Consilierii locali din partea PNL au cerut lămuriri astăzi, într-o ședință extraordinară de Consiliu Local, desfășurată în Băile Herculane, cu privire la marcarea a peste...
Elevii care învață în municipiul Caransebeș, dar nu locuiesc aici, pot totuși beneficia de gratuitate la transportul public în comun. Hotărârea a fost luată de...
Ciprian Gaica, președintele Asociației Muntele Mic Extrem, cuplează cele două acțiuni de ecologizare în acest an, astfel că la sfârșitul următoarelor două săptămâni voluntarii se...
Nu există săptămână fără scandal în complexul studențesc din Timișoara. După ce săptămâna trecută polițiștii locali au intervenit la un scandat, luni seara agenții de...
După 30 de ani, iubitorii de film pot vedea continuarea peliculei „Moromeții”, un film românesc care a întregit și a amplificat ecourile unuia dintre cele...
Un tânăr din Caransebeș a fost prins pe străzile din Timișoara consumând etnobotanice. Acesta era însoțit de un alt băiat, iar la observarea agenților de...
Un consilier local PSD, Valentin Dascălu, solicită un răspuns real, nu formal, din partea executivului Primăriei Caransebeș la întrebarea formulată în urmă cu două luni...
Un brand nou, inspirat din viață, lansat recent de doi tineri din Caransebeș! Călin Popescu și Cristi Mușat spun că „Maidan” reprezintă un omagiu adus...
„Ghiozdanul cu bucurii” a ajuns în această toamnă la peste 450 de elevi cu situație materială precară din județul Caraș-Severin. Proiectul se încadrează în parteneriatul...
Dacă în primul an de la inaugurarea Centrului Național de Informare și Promovare Turistică al municipiului Caransebeș au vizitat centrul, aflat în zona Parcului Dragalina,...
În urma demersului mai multor organizații de mediu din Banat, pădurea de lângă Prisăcina este salvată, la fel și cea de lângă Scărișoara, amândouă în...
O persoană a decedat în urma unui accident de circulație produs la ieșire din municipiul Caransebeș spre Oțelu Roșu. Cea de-a doua persoană aflată în...
Caransebeșul este în plină dezvoltare imobiliară. Oameni de afaceri au preluat modelul marilor orașe și investesc în construirea de case pe care le vând din...
„De ce ne trebuie compartiment de turism în primărie dacă noi nu avem dezvoltate zonele turistice pe care ar trebui să le prezentăm celor interesați?!”,...
Orașul-stațiune Băile Herculane trăiește preponderent din turismul balnear. Primăria se implică în dezvoltarea infrastructurii pentru a putea fi dezvoltate serviciile și a putea oferi, prin...
Cerșetorii, aurolacii, oamenii străzii, gunoaiele stradale devin niște statistici într-un registru solicitat la Poliția Locală din Caransebeș. În realitate însă pe cei dintâi îi vedem...
Caransebeșenii reclamă din nou lipsa de interes pentru calitatea apei, a administratorului rețelei de apă din Caransebeș, Aquacaraş. Pe rețeaua de socializare Facebook oamenii îşi...
O ediție aniversară a Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș va fi organizată, în anul Centenarului Marii Uniri, în 26 octombrie...
Căminul Cultural din Jupa, zona periurbană a municipiului Caransebeș, va fi inaugurat în 26 octombrie, cu ocazia sărbătoririi hramului bisericii ortodoxe, de Sfântul Mare Mucenic...
Pentru prima dată după mai bine de un an de zile consilierii locali din Caransebeș s-au reunit în ședință „de îndată”, pentru a aproba depunerea...
În urma rectificării bugetare, Primăria Caransebeș investește în reabilitarea unei străzi care a pus mari probleme în ultimii ani locuitorilor din zonă. Este vorba despre strada...
După două amânări pentru studierea întâmpinărilor, în 23 octombrie 2018 Tribunalul Caraș-Severin va judeca o cauză, cel mai probabil caz unic în istoria Consiliului Local...
Imaginea Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș a ieşit din nou șifonată, de această dată în urma apariției pe Facebook a unei postări prin care...
O nouă etapă în cadrul procesului de demarare a învățământului dual la Caransebeș s-a consumat astăzi la primărie. De această dată, puținii oameni de afaceri...
Consilierii locali din municipiul Caransebeș au aprobat un proiect de hotărâre care are ca scop îmbunătățirea accesului populației din Regiunea Vest la servicii medicale de...
Grupul PSD din Consiliul Local Caransebeş se întreabă, preluând pasaje dintr-o scrisoare anonimă, cum pot unii angajați ai municipalităţii să lucreze 8 ore zilnic în...
Sărbătoarea recoltei, a bucuriei și a muncii producătorilor a început în Piața Gugulanilor din Caransebeș. În deschiderea festivă, primarul Felix Borcean a înmânat peste 40...
Asociația Voluntarilor Invictus desfășoară ediția a V-a a Ștafetei Veteranilor cu scopul de a promova respectul față de veteranii de ieri și de azi ai României....
Consilierii locali din Oțelu Roșu s-au reunit pentru o rectificare pozitivă a bugetului local, în urma primirii primei tranșe de bani pe PNDL 2, pentru...
Peste 300 de copii și părinți au luat parte astăzi, în Parcul Teiuș, la un eveniment menit să creeze bună dispoziție, socializare și diversitate culturală....
Diversitatea culturală la ea acasă, în municipiul Caransebeș, prin culoare, sunete, ritm și voie bună. Acțiunea din cadrul proiectului „O șansă pentru comunitățile marginalizate din...