Consiliul Local Caransebeş, transformat în Clubul Cititorilor de Scrisori Anonime

Grupul PSD din Consiliul Local Caransebeş se întreabă, preluând pasaje dintr-o scrisoare anonimă, cum pot unii angajați ai municipalităţii să lucreze 8 ore zilnic în instituția administrativă și, în același timp, să aibă contract și de 4 sau chiar 8 ore la alte instituții conexe Primăriei Caransebeș.

Întrebările au fost puse în cadrul ședinței de lucru din luna septembrie a Consiliului Local, liderul grupului PSD Florin Bogdea spunând că a primit acasă o scrisoare anonimă în care se evidențiază tot felul de aspecte în care angajați ai Primăriei primesc salarii din mai multe părți, pe același program de 8 ore, banii de salarii provenind din aceeași vistierie a orașului.

Scrisoarea a fost adresată consilierilor PSD Caransebeș din partea unor cetățeni ai municipiului, care i-au ales pentru a-i reprezenta corect și cinstit în Consiliul Local. Se face referire în special la grila de salarizare din Primăria Caransebeș, unii angajați având salarii imense, apropiate de salariile din Primăria Timișoara.

„Oare cele două municipii au aceeași putere economică? același număr de locuitori? oare nu știți că sunt persoane din subordinea Primăriei cu angajare pe încă o jumătate de normă la societăți care aparțin Consiliului Local, sau care sunt subordonate Primăriei: SC Gugulania, SPIR, Serviciul Piața Gugulanilor etc., pentru servicii de personal, achiziții publice, funcționari, documente…, programul de lucru fiind până la ora 16.00 persoanele care sunt în această situație când își fac cele 88 de ore peste programul normal? sunt roboți ca să lucreze 12 ore pe zi, sau sunt deosebit de dotați încât în cele 8 ore își fac treaba cât în 12 ore? chiar nu știți că aceiași oameni sunt cuprinși în tot felul de proiecte de unde primesc comisioane”, se arată în scrisoarea adresată consilierilor locali.

Cel care a scris scrisoarea, dar nu a dorit să o semneze îl întreabă pe primarul Borcean de ce se risipesc banii din bugetul local. Acesta a dat și exemple de proiecte precum supravegherea lucrărilor de la Campusul Școlar de la Colegiul Pedagogic, unde deși nu s-au aflat la lucru, cei în cauză și-au luat partea din proiect.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

De asemenea, se vorbește în scrisoare despre promovările pe criterii preferențiale din Primăria Caransebeș. „Exemplu numirea comisiei 320 din 3 august 2018, pentru ultimul concurs care s-a organizat în perioada 11-13 septembrie la Primăria Caransebeș. În comisia de concurs și în comisia de soluționare a contestațiilor au fost persoane nominalizate care nu au fost specialiști în domeniu, cum cere legea”, se mai arată în scrisoare. Cel vizat în scrisoare, unul dintre membrii comisiei de concurs, Marius Moscovici, a precizat în plenul ședinței că este vorba de concursul pe post de șef de serviciu la Asistență Socială.

Consilierul Bogdea a declarat că a citit scrisoarea în plenul Consiliului la „Întrebări, interpelări”, pentru a fi înregistrată în procesul-verbal și a se face verificări de către executivul Primăriei Caransebeș.

Primarul Felix Borcean a menționat că și el a primit aceeași scrisoare și, dacă trebuie să dea un răspuns acestei scrisori, nu are cui să se adreseze, pentru că nu este semnată. Consilierii PSD au declarat că așteaptă un răspuns la ședința de lucru de la sfârșitul acestei luni.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/