Învățământul dual la Caransebeș, în faza de proiect

1000x100 (2) mbmr 1000x100

O nouă etapă în cadrul procesului de demarare a învățământului dual la Caransebeș s-a consumat astăzi la primărie. De această dată, puținii oameni de afaceri care au venit, la solicitarea primarului Felix Borcean, au putut afla de la un elev reșițean de ce a ales învățământul dual și care sunt avantajele acestui tip de școlarizare.

Au fost prezenți agenți economici mai puțini decât la prima întâlnire, însă cei care s-au prezentat au venit cu temele făcute, având cerințe concrete pe domeniul pe activitate. Se caută calificări în mai multe meserii din domeniul prelucrării lemnului, dar și în alte domenii, cum ar fi tot ceea ce ține de reparații auto, construcții metalice, mecanică, electric sau industria hotelieră. Dacă unele calificări sunt cuprinse în programa școlară a liceelor tehnologice, pentru altele va fi nevoie de autorizări suplimentare de la ARACIP, astfel că directorii prezenți la întâlnire iau în calcul orice variantă, doar solicitările din partea agenților economici să fie ferme. Pentru acest lucru, primarul Borcean a stabilit cu cei trei directori de licee tehnologice o deplasare în zilele următoare la companiile de pe raza municipiului pentru a le prezenta varianta învățământului dual, cu avantajele legislative în acest sens. Cel mai mare avantaj pentru elev este cazarea și masa gratuite pe parcursul anului școlar, dar și obținerea unui venit minim din partea statului și avantajul efectuării orelor de practică la companiile interesate, pentru ca mai târziu, elevul să devină angajat cu normă întreagă, pe calificarea pe care s-a pregătit, la agentul comercial.

Din punctul de vedere al agentului economic, avantajul ar fi forța de muncă calificată, însă garanția că elevul va opta pentru angajarea la compania respectivă este doar seriozitatea angajatorului prin oferta de muncă, astfel că oamenii de afaceri spun că s-au mai întâlnit cu cazuri în care elevii au venit, au învățat o meserie și apoi au ales alte companii care ofereau servicii mai bune.

Muzeul TM

Luciana Bona, director adjunct al Colegiului Tehnic Reșița, unitate școlară unde deja funcționează acest tip de învățământ, a declarat că minimul de elevi care se pot înscrie pentru a se înființa o clasă de învățământ dual este de 14 pe același domeniu sau câte 10 din fiecare specializare. Deși pare greu la început, fiind foarte multe documente de întocmit mai ales din partea școlilor, învățământul dual poate prinde contur la Caransebeș, cei interesați de o meserie fiind elevii în special din satele arondate municipiului.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/