Noul stadion al Timișoarei, votat în ședința de Guvern. Investiția costă 165 milioane de euro

sedinta de guvern la timisoara
publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

În ședința de Guvern de la Timișoara, desfășurată joi, s-a aprobat noul stadion „Dan Păltinișanu”, care va avea 30.000 de locuri.

Indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion „Dan Păltinișanu” au fost aprobați joi, în timpul ședinței de Guvern de la Timișoara, la care a fost prezent și premierul Marcel Ciolacu.

Un proiect foarte așteptat pe plan local de zeci de mii de suporteri este construcția noului stadion de fotbal. Anul trecut, împreună cu doi prieteni și doi timișoreni, domnul ministru al Transporturilor, domnul Grindeanu și domnul Simonis, președintele Camerei Deputaților, m-am întâlnit cu liderii galeriei echipei Poli Timișoara. Le-am promis acest proiect și azi ne ținem de cuvânt. Aprobăm indicatorii tehnico-economici pentru stadionul din Timișoara. Va fi o arenă modernă, cu 30.000 locuri, unde vor fi investiți peste 165 milioane de euro. Sper să mă primiți și pe mine la galerie, la meciuri”, a declarat Marcel Ciolacu, înainte de ședința de Guvern.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a vorbit despre importanța noii arene pentru Timișoara.

untitled design set 970x90 px

Nu am cum să nu apreciez faptul că Timișoara va avea un stadion nou, la standarde UEFA, așa cum merită. Deși nu este un proiect al Ministerului Transporturilor, eu, ca timișorean, sunt mândru că vom putea urmări meciuri de fotbal în stadionul nou, cu 30.000 de locuri. Să știți că stadionul Dan Păltinișanu este un stadion care are în spate o istorie. Pe acest stadion, în anii 80, Poli a învins pe Celtic, în anii 90 a scos pe Atletico Madrid. În 1992, Poli a făcut egal cu Real Madrid pe stadionul Dan Păltinișanu. Avem și aceleași culori, Poli cu Real Madrid, alb cu violet. M-aș bucura ca în viitor, odată cu construcția acestui stadion, o nouă emulație, pentru că este necesară o emulație în jurul acestui fenomen, să putem să avem încă o dată meciuri de asemenea anvergură. Dar am convingerea că odată cu construcția noului stadion, se va crea acea emulație pe care doar Timișoara știe să o ofere, care va duce la transformarea unei echipe puternice”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Mai precis, în ședința de Guvern de la Timișoara a fost aprobat proiectul de hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii ,,Construire Stadion cu capacitate de 30.000 locuri, Str. Ştefan Covaci nr. 1, municipiul Timișoara, judeţul Timiș”.

După acest pas, este nevoie de o solicitare făcută de CJ Timiș privind demolarea vechii arene, urmând a fi aprobată o nouă hotărâre de Guvern.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/