Proiectele europene pentru Muntele Mic vin doar după ce va fi declarat stațiune turistică! „Acum cu ce să ne lăudăm?!”

casinoherculane by sungarden

„De ce ne trebuie compartiment de turism în primărie dacă noi nu avem dezvoltate zonele turistice pe care ar trebui să le prezentăm celor interesați?!”, se întreabă primarul comunei Turnu Ruieni, Mihai Mărălescu.

Edilul comunei de la poalele Muntelui Mic este de părere că la ora actuală cel mai de folos ar fi dezvoltarea zonelor turistice și, deși nu are în organigramă compartiment de turism, a reușit să obțină finanțare guvernamentală pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și canal pe Muntele Mic.

„Abia după ce vom avea apă potabilă și canalizare pe Muntele Mic vom putea cere să fie introdus muntele pe lista stațiunilor turistice. Atunci vom putea accesa proiecte europene mult mai ușor fiind declarată stațiune. Eu m-am ambiționat și am depus un proiect pe PNDL 2 pentru introducerea apei și canalizării pe Muntele Mic, contractul de finanțare a fost aprobat, investiția fiind de 16,5 milioane de lei. Urmează studiul de fezabilitate și obținerea tuturor aprobărilor”, ne-a precizat primarul Mihai Mărălescu.

Centrul de informare Turistică de la Turnu Ruieni își are și nu prea utilitatea în acest moment, însă este nevoie de el pe viitor în scopul promovării turistice a zonei montane.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

„Primăria plătește salariile celor doi angajați de la Centrul de informare turistică. Pe an prea puțini turiști vin să se informeze aici, la centru. El este bun, nu zic că nu e, dar va fi mai util când și putem să trecem la informații obiectivele turistice care sunt amenajate. Și mă refer la toată zona Muntele Mic, la trasee turistice, zona Poiana Mărului, la Turnul lui Ovid. Acum cu ce să ne lăudăm? Și ce faci, stai la centru că doar, doar vine cineva să întrebe de nu știu ce. Le-am dat atribuții de serviciu realizarea acestor proiecte cu infrastructura pe Muntele Mic. Și m-ar interesa să facem la Muntele Mic o telegondolă, telescaunul de la baza muntelui, pe proiecte europene, însă deocamdată nu sunt finanțări europene”, spune Mărălescu.

Șeful administrației publice din Turnu Ruieni este de părere că trebuie să mai și creeze ca să promoveze:

„Păi avem centrul, dar hai să facem și stațiunea, hai să facem și trasee, să aibă omul care vine la centru ce să afle. Dar hai să dezvoltăm zona de pe Muntele Mic, hai să dezvoltăm zona de la Poiana Mărului, zona de la Turnul lui Ovid și atunci turistul, când vine, ușor e îndrumat”, a mai adăugat Mihai Mărălescu.

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/