24 de milioane pentru toleranță și nediscriminare

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Diversitatea culturală la ea acasă, în municipiul Caransebeș, prin culoare, sunete, ritm și voie bună. Acțiunea din cadrul proiectului „O șansă pentru comunitățile marginalizate din municipiul Caransebeș” se va desfășura miercuri, 10 octombrie, de la ora 12, în Parcul Teiuș.

Municipiul Caransebeș, în parteneriat cu Episcopia Caransebeșului, Organizația pentru Strategii și Programe de Dezvoltare, Colegiul Național „Traian Doda” și Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș organizează festivalul „Diversitate multiculturală. Viață. Culoare. Sunete. Ritm”.

Proiectul are ca scop promovarea diversității culturale și a dialogului intercultural, prin implicarea tinerilor într-un maraton de activități social-educaționale.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Obiectivul general al proiectului este de a contribui la reducerea numărului persoanelor de etnie romă și al celor de alte etnii aflate în risc de sărăcie din zonele marginalizate identificate, printr-o abordare integrată, adaptată nevoilor cu care locuitorii acestor zone se confruntă zi de zi. În Parcul Teiuș va avea loc un atelier antiplictiseală, creații din materiale reciclabile, educație ecologică, dar și concursuri tematice care promovează toleranța, nediscriminarea și bucătăria sănătoasă.

Valoarea totală a proiectului implementat este de 24.120.320,06 lei, iar perioada de desfășurare este până în luna august 2020.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/