Inspectorul școlar general, Nicolae Grindeanu, a explicat pentru Express de Banat faptul că instituția pe care o conduce a respectat metodologia atunci când a decis...
34 de persoane s-au aflat în autocarul care s-a răsturnat într-un șanț, în apropiere de Băile Herculane! 14 au fost transportate la spital! Puțin înainte...
Vicepreședintele CJ Caraș-Severin, Ilie Iova, a anunțat public faptul că forul pe care îl conduce este pe cale să își rezolve problemele juridice legate de...
Procurorul Lucian Dolcu, cel care l-a prin în flagrant și l-a trimis, practic, pe vicele corupt Ghiorghioni șapte ani și patru luni după gratii, se...
În urma dezastrului „Colectiv”, tot mai multe administrații locale sunt atente la eliberarea avizelor de funcționare. Asta însă, spre nenorocul proprietarilor de localuri, care se...
Unul dintre serviciile de care ducea lipsă județul se referă la o spălătorie care să corespundă standardelor de concurență care există pe piață. Unii cărășeni...
Ceață totală în problema gestiunii deșeurilor în Caraș-Severin! Cel puțin, asta susțin primarii care spun că nici măcar nu au fost notificați oficial că în...
Angajații a 17 administrații locale din Caraș-Severin și-au dat acordul pentru declanșarea grevei generale! Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Municipiului Timișoara și din Serviciile...
Triunghiul verde din zona Triaj a fost îngrădit de câteva zile, iar excavatoarele sunt pregătite să se apuce de săpat. Reșița va avea încă o...
Cotidianul online Express de Banat a intrat în posesia unei înregistrări, potrivit căreia administratorul firmei care a vândut băncile către administrația publică locală recunoaște că...
De aproape o săptămână, Sala Polivalentă este cu lacătul pe ușă pentru că managerul obiectivului a decis acest lucru. Pauza luată pune bețe-n roate mai...
Deși Uniunea Europeană a alocat o sumă extrem de mare pentru rezolvarea problemelor legate de gestiunea deșeurilor, în Caraș-Severin încep să apară probleme pe...
Funcționarii din primărie au fost audiați pe capete pentru a da explicații referitoare la modul în care s-au încheiat anumite contracte pe bani publici, dar...
Astăzi se împlinesc exact patru ani de când tânăra și entuziasta echipă Express de Banat s-a apucat de treabă pentru ca știrile să circule mai...
Activitățile pe tema violenței domestice au debutat încă de vineri, dar astăzi, prin distracție și bună dispoziție, la toți reșițenii va ajunge mesajul unei...
40 de cupluri cu o vechime de invidiat în viața de familie au fost în centrul atenției o zi întreagă. În premieră, cei mai...
Uniunea Europeană ne trimite sute de milioane de euro să pășim și noi în lumea civilizată, numai că socotelile de la Bruxelles nu sunt valabile...
Pe lângă faptul că lasă gropi adânci în asfalt și le pun în pericol viața locuitorilor, patronii firmelor care au câștigat licitațiile pentru execuția lucrărilor...
Proprietarii care dețin imobile dărăpănate, fără să îi intereseze soarta acestora, vor trebui să scoată bani grei din buzunar pentru că vor fi impozitați...
Din această săptămână, a luat naștere o asociație care se dorește a fi interfața locuitorilor nedreptățiți ai județului Caraș-Severin. Aceasta a luat naștere la inițiativa...
Demiterea directorului general al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, Ioan Dragomir, a venit în urma deciziei sale de a nu solicita aparatului central...
Evenimentul a avut loc în urmă cu puțin timp la trecerea de pietoni din zona Intim. Martorii spun că în ambulanță se afla un pacient...
Meciul de futsal dintre Muncitorul Reşiţa şi Galactic Focşani programat astăzi, la ora 17, ar putea fi ultimul eveniment găzduit de Sala Polivalentă din municipiul...
Una dintre cele mai mari firme din Reșița, Aquacaraș, a reușit să angajeze un număr record de oameni, dar problemele pe care societatea le are...
Au primit votul oamenilor pentru a le reprezenta interesele, dar foarte mulți dintre aleșii locali își bat efectiv joc și nu fac altceva decât să...
Nu doar tinerii din municipiu s-au trezit, ci și echipajele din cadrul ISU „Semenic“. Urmările tragediei din clubul „Colectiv” însă, n-au lăsat impasibili proprietarii de...
Prima clinică din România pentru recuperare oncologică, Clinica Nera, îşi va deschide porţile în curând! După ce în octombrie 2012 s-a pus piatra de temelie...
Reșițeni de toate vârstele, dar în cea mai mare parte tineri, la ora 20.00 erau deja în centrul municipiului și strigau împreună că vor un...
Dacă zilele trecute numărul protestatarilor a fost extrem de mic față de mișcările care au avut loc în țară, astăzi, peste 1.000 de reșițeni,...
Reprezentantul DNA Timișoara care a instrumentat dosarele mai multor grei din Caraș-Severin a rostit cuvinte grele ieri, în sala Secției Penale de la Tribunalul Caraș-Severin,...
Aleșii locali au aprobat la cea mai recentă ședință documentația de avizare a lucrărilor de intervenție pentru amenajarea spațiului medical pentru recuperare hidrokinetoterapeutică. Clădirea...
Aquacaraș îi anunță pe locuitori că pe data de 10 noiembrie nu vor avea apă, prin urmare trebuie să se aprovizioneze. Intervalul orar vizat...