Municipalitatea din Caransebeș a pregătit pentru gugulani un program de excepție la Ruga de la Oraș, astfel că propune alte patru zile de relaxare și...
Sărbătorile pascale și mai ales peisajul de poveste la ceas de seară i-a scos din case pe localnici în Oțelu Roșu, care au animat zona...
Copiii din România își vor primi primele alocaţii majorate începând cu luna mai, potrivit Ministerului Muncii. Reprezentanții Ministerului Muncii au precizat, pentru MEDIAFAX, că plățile...
„SEVA –Stop! Eliminăm violența și agresivitatea”, un proiect implementat de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, vine în sprijinul victimelor violenței domestice și al...
Așa cum ne-au obișnuit, cinematografele din Caraș-Severin nu își închid porțile în perioada sărbătorilor. Excepție nu fac nici sărbătorile pascale din acest an, așa că...
Șase locatari din blocul 39 de pe strada Francesco Griselini din Moldova Nouă vor putea folosi garajele auto din fața imobilului în mod legal, după...
Un microbuz a fost făcut praf la kilometrul 111 al Autostrăzii A1, în judeţul Timiş, în urma impactului violent cu un camion! „În accident au...
Crescătorii de animale din zona Caransebeșului au primit promisiunea primarului Felix Borcean că se vor întâlni în cadru organizat după sărbătorile pascale pentru a găsi...
În lipsa primarului Cristian Miclău, aleșii locali și-au făcut de cap și proiectul edilului inițiat pentru a salva Băile Neptun s-a „rătăcit în timp”, la...
Municipalitatea lugojeană a premiat cu suma de 300 de lei seniorii din urbe în vârstă de peste 90 ani, dar și cuplurile care au împlinit...
Județul Timiș stă în continuare foarte bine la capitolul șomaj, în contrast cu județul vecin, Caraș-Severin. Conform statisticilor Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă...
O furtună puternică s-a abătut astăzi peste orașul de pe Bega. Rafalele de vânt, însoțite de aversele puternice au smuls mai multe acoperișuri și au...
Impresarul trupei lui Nicu Covaci dă de pământ cu conducerea UCM Reșița, proprietarul sălii care, cu șase luni în urmă, a avut toate locurile ocupate,...
Proiectul privind adoptarea Bugetului propriu al Consiliului Local Oravița și lista de investiții pentru anul 2019 a trecut proba de foc, cu 11 voturi pentru...
Mii de oameni se vor înarma pentru o luptă grea ce va ține trei zile și trei nopți în oaza din munții Banatului. Decibelii și...
Problematica sistării activității de colectare a deșeurilor pe raza orașului Moldova Nouă de către operatorul de salubritate SC IONELA SRL pare, pe zi ce trece,...
În această săptămână de rugăciune și meditație mai intensă, credincioșii care au mers la Catedrala Episcopală din Caransebeș s-au rugat alături de Preasfințitul Părinte Episcop...
Suspansul premiilor puse la bătaie de primarul orașului Moldova Nouă, cu ocazia campaniei de ecologizare orașului de la malul Dunării, a luat sfârșit! Desfășurată în...
Un bloc din Reșița a fost zguduit de o explozie puternică în această după-amiază. Un apartament de pe Aleea Narcisei a fost făcut praf în...
Consilierii locali din Caransebeș au reușit performanța să reziste ieri peste 3 ore în ședință, cea mai lungă din mandatul primarului Felix Borcean, punctele cele...
Spații frigorifice nefuncționale, mucegai și gunoi depozitat necorespunzător sunt câteva dintre problemele pe care reprezentanții de la Protecția Consumatorului le-au descoperit, în urma controalelor mixte...
Bugetul municipiului Caransebeș a fost aprobat în ședința de lucru de astăzi, cu surprize pentru primarul Felix Borcean, căruia încă o dată i se demonstrează...
În urma votului negativ dat de aleșii locali de la Moldova Nouă, în cadrul ședinței ordinare de săptămâna aceasta a Consiliului Local, cu privire la...
Culori, veselie, flori frumoase, spectacole, dulciuri pe toate gusturile – ingredientele Târgului de Primăvară care se va deschide mâine la Reșița pentru cei mici, dar...
Spectacolul „inCREDibil” reprezintă o analiză a fericirii prin filtrele unei lumi dezintegrate în nenumăratele compromisuri individuale, care fixează în timp și spațiu 11 variațiuni pe...
Un elev din Galați participant în Hunedoara la faza finală a olimpiadei de matematică, care a căzut aseară de la etajul patru al unui hotel...
Mai multe ONG-uri, în frunte cu Asociația Nevo Parudimos din Reșița, au pus la cale o campanie prin care tinerii din oraș și nu numai...
Edilul-șef al municipiului de pe Bârzava le-a dat o lecție de onestitate politicienilor care în această perioadă de precampanie electorală anunță bilanțuri incredibile și vând...
Piața Gugulanilor din Caransebeș forfotește astăzi, în cea mai aglomerată zi a anului, când gugulanii își fac aprovizionarea pentru sărbătorile pascale. Punctul de sacrificare animale...
Consilieri timișeni au votat, ieri, bugetul județului pe anul 2019. Acesta este de aproximativ 700 de milioane de lei, din care 370 de milioane de...
Degeaba se emit comunicate în necunoștință de cauză doar pentru a da bine în presă. Degeaba se emit autorizații și se schimbă legi dacă Guvernul...
Traficul din partea de sud-est a Timișoarei va fi unul mai fluent în viitor, în special pentru cei care locuiesc în cartierele Soarelui sau Braytim....