Primarul comunei Berlişte – nehotărât în privinţa unei noi candidaturi în 2020

Edilul Nicolae Orăvicean, câștigător al alegerilor locale, în 2016, din partea Partidului Național Liberal, are mari dubii în privința unei noi candidaturi pentru șefia administrației publice locale Berliște, nenumăratele probleme întâmpinate în cadrul proiectelor depuse pentru dezvoltarea comunității reprezentând principalul motiv pentru care primarul este încă nehotărât.

Încă din momentul în care a preluat mandatul, Orăvicean a pus foarte mare preț pe educație și infrastructură: „În momentul de față, am reușit, cu foarte multe eforturi și costuri, să fim în implementare cu 15 proiecte pe toate domeniile de interes. Suntem, în momentul de față, cu modernizarea tuturor școlilor și grădinițelor, chiar în fază finală, iar altele acum încep. Suntem cu modernizarea zonelor centrale. Am finalizat extinderea și racordurile de apă și canalizare în cele trei localități principale. Am terminat documentația, suntem în fază de depunere pentru continuarea extinderii rețelei de apă și canalizare în cele două sate: Rusova Nouă și Rusova Veche. Acolo nu avem apă potabilă, cum nu avem în întreaga comună. Acest proiect l-am depus pe PNDL, iar doamna Shhaideh, la vremea respectivă, mi-a promis finanțare”.

În plus, edilul-șef punctează că s-a zbătut foarte mult pentru a obține finanțare pentru căminele culturale din Rusova Nouă și Rusova Veche: „Suntem cu contractul de finanțare semnat, cu proiectul tehnic finalizat, urmează procedura de licitație privind lucrările și să obținem autorizația”. Tot aici, primarul amintește despre obținerea finanțării pentru dispensarul uman din comună: „suntem în fază de contractare”.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Cu toate că, în ultimii trei ani, comuna Berliște numără 15 proiecte pe toate domeniile de interes, alte șase proiecte cu finanțare europeană, aceasta bucurându-se, totodată, și de rezolvarea, în proporție de 90%, a problemei de patrimoniu, Orăvicean atrage atenția că mai sunt încă foarte multe lucruri de făcut ca de exemplu: „chestiuni ce țin de partea rutieră, câteva străzi, trotuarele, partea de drum județean”.

În altă ordine de idei, primarul punctează că se urmărește și creșterea gradului de confort în localitățile: Rusova Nouă, Rusova Veche și Milcoveni și îi roagă pe cetățeni să aibă răbdare, întrucât, unele lucruri, nu se pot rezolva peste noapte: „Sunt lucruri pe care le avem deja în implementare. Avem proiectul de apă și canal pe care urmează să-l depunem. Acolo am reușit să facem o cale de acces spre cimitir, să o pietruim, apoi iluminatul cu leduri și am obținut finanțare pentru cămin. Aș vrea ca locuitorii să aibă puțină răbdare, dacă tot au avut 27 de ani, căci multe lucruri se vor pune în funcțiune”.

În ciuda faptului că experiența profesională l-a ajutat foarte mult să facă față birocrației și alergatului în stânga și-n dreapta după hârtii, Nicolae Orăvicean spune că se mai gândește dacă va mai candida pentru șefia primăriei Berliște, aceasta fiind o decizie pe care o va lua și „în funcție de cum va evolua situația politică”.

 

 

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/