Vrei să știi cum stai cu sănătatea? La Dumbrăvița se fac analize gratuite, inclusiv EKG și radiografii pulmonare!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Românul merge rar la medic și, din păcate, de multe ori când este prea târziu. Nici bănățenii nu fac mare excepție de la regulă. Sănătatea nu este însă de neglijat, iar dacă ceea ce vă reține este aspectul financiar, săptămâna viitoare, în comuna Dumbrăvița, vă puteți verifica organismul gratuit.

Serviciul de Ajutor Maltez în România organizează, timp de patru zile, alături de Primăria Comunei Dumbrăvița, teste medicale gratuite atât pentru adulți, cât și pentru copii.  Se vor face investigații atât de medicină internă, cât și de ortopedie pediatrică, oftalmologie sau radiografii pulmonare. Pentru adulți se va verifica greutatea, înălțimea, circumferința abdominală, tensiunea arterială și se pot face inclusiv EKG-uri. Se oferă un consult medical general, dar și analize de laborator din sânge capilar, pentru nivelul glicemiei, al colesterolului, al trigliceridelor și al hemoglobinei.

De asemenea, adulții beneficiază de consultații oftalmologice: teste de acuitate vizuală, refracție oculară, tensiune intraoculară și oftalmoscopie. Serviciul Maltez și autoritățile locale din Dumbrăvița asigură și radiografii pulmonare. Pentru copii se oferă consult de ortopedie pediatrică, prin care se vor verifica posibilele luxații congenitale de șold ale sugarilor, deformări de coloană vertebrală sau platfusul. În ceea ce privește consultațiile oftalmologice, cei mici vor putea face un test de acuitate vizuală, li se va măsura refracția oculară și pot beneficia de oftalmoscopie.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Analizele se vor face de marți, 19 noiembrie, până vineri inclusiv, la Sala Polivalentă din Dumbrăvița. Marți și miercuri, programul e de la 8 la 17, iar apoi, joi și vineri, de la 8 la 14. Este necesară o programare prealabilă la Biroul de Asistență Socială al Primăriei Comunei Dumbrăvița, fizic sau telefonic, la numărul 0732489743, de luni până vineri, între orele 8 și 17.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/