Inițiativa Primăriei Reșița, scânteia care a aprins mediul online. Cu mâna politicului!

Inițiativa Primăriei Reșița de a dezvolta serios zona Mociur, incluzând aici reabilitarea unui bloc de locuințe și demolarea celui de-al doilea, a stârnit un val de reacții, acutizate parcă zilele acestea în mediul online. Se vehiculează chiar implicarea politicului într-o chestiune pur socială, „rețetă” perfectă în vreme de campanie electorală.

Au trecut zile bune de la prima informare care anunța că zeci de familii din zona Mociur vor fi relocate, pentru ca administrația locală să poată pune în practică proiectele de modernizare, care presupun construirea unui mall și a unui aquaparc. Culmea, acum, în plină campanie electorală, vocile împotrivă sunt mai vehemente decât în urmă cu mai bine de-o lună, atunci când proiectul de hotărâre a trecut prin Consiliul Local. Atunci, aleșii PSD nu au votat pentru că, spuneau ei, este nevoie de o strategie foarte bine pusă la punct pentru familiile care vor fi mutate.

Se vorbește pe la colțuri că social-democrații s-ar fi „aliat” cu oamenii din Mociur și au strâns semnături împotriva deciziei Primăriei Reșița de a-i muta. „Nici vorbă de implicarea politicului!”, strigă senatorul Ionuț Chisăliță.

„Trebuie să dăm vina pe cineva pentru nemulțumirile cetățenilor! O dăm politic! De vină pentru lipsa noastră de gândire şi capacitate administrativă nu este altul, decât senatorul Chisăliță! Cum adică, îşi permit cetățenii din zonă să strângă semnături împotriva acestui proiect ? Cetățeni printre care se află și susținători ai actualei administrații… politice. Și dă-i și luptă. E politic, strigă ca din gură de șarpe susținătorii. Că şăfu trebuie să vadă zbaterea subordonaţilor şi, pe deasupra, trebuie să fie şi mulţumit”, spune Chisăliță, cu ironia obișnuită deja la adresa primarului Nelu Popa și a angajaților care-l susțin.

Parlamentarul social-democrat susține că metoda adoptată de echipa liberală din Primărie nu rezolvă nici pe departe problema socială a oamenilor din Mociur, cunoscuți ca fiind… mai dificili. „Un mod total nerealist prin care rezolvăm problema «bombei sociale» din Mociur. Adică familii, nu toate, care trăiesc din ceea ce își «însușesc» de la alții le mutăm într-o altă zonă. Și uite așa, creăm aceeași problemă în altă zonă! Asta este culmea «intelighenției» actualei administrații!”, completează Chisăliță.

Deși semnăturile strânse de oameni n-au nimic de-a face cu politica, decizia primarului Popa va fi plătită cu voturi, mai spune senatorul. „Nemulțumirile oamenilor, spre stupefacţia dumneavoastră, nu au a face cu politica. Și nu ține de avioanele care ne spuneți dumneavoastră că vor ateriza pe Bârzava. Atunci când vrei să rezolvi o problemă socială de acest gen nu o rezolvi transferând-o într-o altă zonă”.

Senatorul Chisăliță nu are nici măcar un cuvânt de apreciere vizavi de proiectul pregătit pentru zona Mociur. Ba mai mult, întreabă retoric ce interese ascunse există în spatele inițiativei de a construi mall și aquaparc. „Oare care este interesul? Oare cine este proprietar pe terenurile adiacente zonei din Mociur ce a luat premiu pe proiect de dezvoltare? Sau pe clădirea unde vreți să cumpăraţi şi să mutați? Nu vreau să insinuez nimic. Doar întreb și eu așa. Pentru un prieten!”, încheie parlamentarul cărășean.