Și la Radio Reșița contează doar carnetul de membru de partid! E influențată opțiunea de vot!

untitled design set 970x90 px

Liderii USR PLUS Caraș-Severin condamnă imixtiunea factorului politic în conținutul editorial al jurnaliștilor de la postul public de radio din Reșița, aspect dezvăluit chiar de către managerul instituției, Laura Sgaverdea!

Andrei Plujar și Daniel Toma sunt de acord că frecvența 105,6 MHz s-a transformat într-o adevărată portavoce social-democrată, așa cum a semnalat Comisiei de Abuzuri din Parlament chiar managerul Radio Reșița. Cei doi lideri politici susțin că e mai mult decât vizibil că postul public și-a pierdut independența editorială și că a făcut și face în continuare jocurile fostei puteri. „Eu cred că această problemă este una generală, este vorba despre politizarea instituțiilor publice, nu e vorba numai de radioul public, unde, într-adevăr, există informații și semne evidente în acest sens. Dacă ne uităm însă la toate instituțiile publice, observăm aceeași problemă, adică posturile efectiv sunt acordate pe criteriul politic, iar competența, abilitățile și aptitudinile celor care ar trebui să le ocupe nu au nicio relevanță. Unul dintre obiectivele programului de guvernare pe care-l vom avea, pentru că aici e vorba de mai mult decât de alegerile prezidențiale, este vorba de un tandem pe care-l propunem noi cu Dan Barna președinte și garanția că prim-ministru va fi Dacian Cioloș, este acesta al depolitizării instituțiilor publice, al profesionalizării posturilor. Multe din problemele din această țară sunt generate de persoane care ocupă posturi fără să se priceapă, fără să cunoască ce ar trebui să facă acolo și singurul lucru care contează este carnetul de membru de partid. Într-adevăr, și Radio Reșița are această problemă! Eu sper că problema politizării instituțiilor se va rezolva, inclusiv cea a radioului public.”, a comentat Daniel Toma, președintele PLUS Caraș-Severin.

Andrei Plujar, liderul USR Caraș-Severin, merge mai departe și vorbește despre posibilitatea influențării opțiunii de vot. „Cu siguranță vorbim despre acest lucru și nu este normal, dar PSD este obișnuit să meargă în campanie cu oamenii din instituțiile publice, cu directori de instituții care sunt numiți politic. Eu cred că putem să demarăm încă o campanie după «Fără penali în funcții publice!», putem să demarăm o campanie care se poate numi «Fără incompetenți și fără nepotisme în funcții publice!» România este în situația actuală și din cauza acestor incompetenți în funcții publice puși doar pe criterii politice și nimic mai mult!”, a afirmat Plujar. 

Toma mai spune că Radio Reșița înclină zilnic balanța înspre PSD, defavorizând partide și oameni politici rivali ai social-democraților. „Eu cred că lucrurile acestea se pot observa și prin instituții specializate în monitorizarea știrilor, unde avem niște rezultate clare și concludente, nu e nevoie să spunem noi. Lucrurile acestea sunt sesizabile de către ascultători, din păcate noi suntem obișnuiți cu metodele acestea de luptă. Electoratul nu mai este cel de acum 30 de ani, lumea este altfel, are posibilitatea să-și ia informațiile și din alte surse, însă este păcat că se întâmplă așa.”, a adăugat liderul PLUS Caraș-Severin.

CITEȘTE ȘI:

Radio Reșița, o adevărată portavoce de propagandă a Partidului Social Democrat!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/