Caraș-Severinului i s-au promis nu multe, foarte multe, dar s-a bucurat în final de prea puține investiții. Singurul proiect de mare anvergură, finanțat de Uniunea...
Senatorul PSD Ionuț Chisăliță a explicat pentru expressdebanat.ro de ce „România merită mai mult respect în Europa!”, acuzându-i pe liberali că au fost de acord...
Autoritățile locale din Timișoara pregătesc un nou contract pentru gestionarea populației de câini fără stăpân din urbe, în condițiile în care actualul contract va expira....
Cel mai vizibil politician cărășean la nivel central anticipează debarcarea lui Liviu Dragnea din fruntea PSD și reunirea social-democraților cu cei plecați la Pro România....
Reprezentanții Aeroportului Internațional Timișoara „Traian Vuia” estimează că veniturile companiei sunt în creștere, cu 6% mai mult, față de anul trecut. Conform proiectului de hotărâre...
Administrația lugojeană s-a dovedit incapabilă să le elimine, exasperându-i pe cei care locuiesc în apropierea acestor puncte insalubre. Mulți locuitori acuză Primăria că nu depune...
Senatorul Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin, a dezvăluit următoarea mutare pe care o vor face liberalii imediat după alegerile europarlamentare, alegeri pe care e convins...
Având la bază promisiunile actualului guvern, Spitalul Orășenesc Moldova Nouă va suferi o reabilitare interioară masivă, după mai bine de patru decenii! Conform spuselor deputatului...
Ales, marți, viceprimar al comunei Constantin Daicoviciu, Iulius Duda a renunțat după numai 72 de ore la funcție, dar și la calitatea de consilier local...
Președintele USR Caraș-Severin, Andrei Plujar, i-a analizat activitatea deputatei Luminița Jivan, candidată PSD la alegerile europarlamentare, după care a concluzionat: România merită mai mult, merită...
Primarul Cristian Miclău și-a pus semnătura pe un nou proiect cu finanțare europeană. Milioanele de euro vin să redea măcar un pic din aerul demn...
Campania electorală pentru europarlamentare, anunțată cu surle și trâmbițe, a fost destul de anostă la Lugoj. Doar un singur „cap de listă” a fost prezent...
O mare parte a străzilor din sudul orașului rămâne vineri fără apă caldă timp de aproximativ 7 ore. O avarie va face ca vineri, în...
Cea de-a doua ediție a Programului Rabla pentru electrocasnice a început astăzi. Bugetul este dublu, iar avantajele pentru cei care vor să facă o schimbare...
„Leii” de la SCM Timișoara au câștigat cu 75-61 primul meci din seria cu BCM U FC Argeș Pitești, menită să decidă echipa de pe...
În ultima lună, circulația de pe străzile Arieș și Cluj a fost afectată de diversele lucrări, fie de asfaltare, fie de trecere a cablurilor în...
Autoritățile sunt în alertă după ce cornurile pe care le-au primit ieri elevii școlilor din zona Bocșa prezentau semne evidente ale alterării! Mai mulți părinți...
Miercuri seara s-a disputat, cel mai probabil, ultimul meci oficial pe Stadionul „Dan Păltinișanu”, finala fazei județene a Cupei României, câștigată cu 3-2 de Avântul...
SCM Poli a cedat miercuri la scorul de 36-31 în deplasarea de la Focșani, al doilea joc din seria ce stabilește echipa de pe locul...
Liderul ALDE Caraș-Severin acuză o campanie murdară al cărei scop ar fi inducerea în eroare a celor care se vor prezenta duminică la urne, la...
Orașul Deta va intra în circuitul orașelor cu piste de biciclete pe arterele principale. Concret, pe cele două străzi mari ale localității din Timiș se...
Două secții ale Spitalului Municipal Timișoara vor fi complet renovate prin două proiecte majore. Este vorba de clădirea Clinicii de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie...
O nouă serie de vești îmbucurătoare vine de la Clinicile Medici’s din Timișoara. Medici’s Dental oferă abonamente private de sănătate. „Ai grijă de angajații tăi...
Fostul premier al României, Victor Ponta, prezent la Moldova Nouă, în contextul alegerilor europarlamentare, a dat de înţeles că a sprijinit oraşul, chiar dacă nu...
Timpul acordat campaniei electorale se scurge rapid, așa că social-democrații de la malul Dunării nu au pierdut weekend-ul trecut de pomană, ci au ieșit în...
Timișoara va mai avea ceva de așteptat până să aibă o sală polivalentă de 15.000 de locuri pentru sport, dar și spectacole. Asta pentru că...
Edilul-șef al Reșiței s-a folosit de mitingul PNL din centrul civic pentru a primi de la liderul PNL, posibilul viitor premier al României, garanția implicării...
Cursa aeriană către un important centru turistic din Egipt va avea startul joi, 23 mai, de pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia”. Este vorba de ruta...
În anul 2019 se împlinesc 15 ani de la aderarea României la NATO şi 70 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice, prilej cu care...
Cum duminică vor avea loc alegerile europarlamentare, nici evenimentele cu iz electoral nu lipsesc. O astfel de vizită a fost și cea a ministrului Dezvoltării...
Din cele trei proiecte depuse de către municipalitatea din Caransebeș la ADR pe apelurile SUERD la nivelul Regiunii Vest în cadrul POR 2014-2020, doar unul...
Rareș Bogdan și președintele PNL, Ludovic Orban, au vizitat astăzi municipiul Caransebeș în campania pentru europarlamentare. Nu au ajuns în Primăria condusă de colegul lor...