Primarul Nelu Popa a confirmat participarea la ediţia a V-a a Summitului Investitorilor Străini, organizată la Bucureşti începând de mâine, 30 octombrie, până la 1...
O parte dintre proiectele de pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local s-au dus, la fel ca luna trecută, pe apa Dunării....
Regizorul care a dat viață cinematografică personajelor din Moromeții va fi prezent săptămâna aceasta în județul Caraș-Severin. Va fi însoțit de o parte a echipei...
Peste 100 de saci cu gunoaie au fost colectați de pe Muntele Mic la sfârșitul săptămânii trecute. Organizatorul acțiunii, Ciprian Gaica, președintele Asociației Muntele Mic...
Aleșii locali social-democrați din Caransebeș au fost împotriva asocierii municipiului cu suprafața de pădure din proprietate, în noua asociație Ocolul Silvic Banatul Montan Regie Autonomă....
Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” va avea onoarea să reprezinte județul Caraș-Severin la cea mai mare competiție de robotică, First Tech Challenge, aflată deja la a...
Sentința instanței supreme în dosarul în care fostul avocat orăvițean Teofil Drugărin a fost judecat pentru hărțuirea procurorului care i-a trimis fiul în închisoare poate...
Corupție, mită, șpagă, toate sunt practici la care recurg afaceriști, bugetari sau oameni simpli, fără studii. Paradoxal, cei prinși cu mâța-n sac sunt blamați și...
Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, propune o nouă rectificare a bugetului judeţean. De această dată, una negativă, cu 1,6 milioane de lei, determinată de...
Plan roșu de intervenție pe DN 6 în apropierea municipiului Caransebeș! Din primele informații, o persoană a decedat și 7 sunt rănite, printre care și...
Colegiul Prefectural Caraş-Severin a aprobat la finalul săptămânii planul de intervenţie pe drumurile naţionale, pentru iarna 2018-2019, propus de către Direcţia Regională de Drumuri şi...
Un eveniment devenit tradiție și organizat în stațiunea Băile Herculane se va desfășura anul acesta sub semnul Centenarului. Participă oameni de cultură ai locului, dar...
Propunerea de revocare a Procurorului General al României, Augustin Lazăr, făcută de ministrul Justiției, Tudorel Toader, a primit o mulțime de reacții, una dintre cele...
Centrul de Informare Turistică de la Turnu Ruieni își dovedeşte și nu prea utilitatea în acest moment, în opinia primarului Mihai Mărălescu. Însă va fi...
Iubitorii de istorie din municipiul Caransebeș vor putea afla lucruri noi despre istoria trăită acum 100 de ani de oamenii locului în preajma Marii Uniri....
S-a tras linie după campania națională „Let`s Do It, România!”, desfășurată la mijlocul lunii septembrie. Județul Caraș-Severin se plasează spre coada clasamentului, atât în ceea...
O demonstrație de talent, dar și de tehnică bine cunoscută a prezentat artista caransebeșeană Carmen Chesaru în expoziția de debut „Luciditate și consecințe”, ce și-a...
Din păcate, în lipsa unui număr suficient de polițiști și jandarmi care să patruleze pe fiecare străduță, spațiul public devine adesea ținta răbufnirilor unor oameni...
Anul acesta, cântăreața de muzică ușoară Corina Chiriac a mai adăugat o floare la buchetul vieții, sărbătorind ziua de naștere nu acasă sau la vreun...
De multe ori, o dietă echilibrată presupune și combinații de alimente la care nu ne-am fi gândit niciodată. Specialiștii de la Natur House Reșița vin...
Fala oamenilor de afaceri timișeni s-a măsurat aseară, la Gala Excelenței în Afaceri – Topul firmelor din județul Timiș 2017, în sute de mii, milioane...
Șase zboruri suplimentare București – Timișoara și retur vor fi introduse începând de duminică! Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara a anunțat că, odată cu...
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin anunţă lansarea Registrului electronic de evidenţă a contractelor de internship. Registrul înfiinţat şi gestionat de Agenţia Naţională...
Trei copii, niciunul mai mare de 14 ani, au furat o mașină de pe o stradă din Reșița. Minorii s-au făcut nevăzuți și au încercat...
La sărbătoare, consilierii locali sunt împreună indiferent de culoarea politică. Dovadă, ruga de la Jupa, unde alături de primarul Felix Borcean au fost atât consilieri...
Ideea de a construi un spital de la zero în Caraş-Severin a fost sădită azi în mintea unor aleși locali. Şi asta se întâmplă tocmai...
Pasionații de motoare pot asista sâmbătă la un eveniment care sigur le va fi pe plac. Pentru a marca finalul de sezon, motocicliștii din Reșița...
Casa de Cultură Moldova Nouă a fost aseară plină ochi în așteptarea celui mai îndrăgit cuplu de comedianți, Țociu și Palade, în ochii fiecărui spectator...
În judeţul Caraş-Severin sunt disponibile în acest moment mai puţin de 100 de locuri de muncă, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Cele...
La finalul anului trecut, Reșița s-a distrat pe cinste la un show de stand up comedy semnat de Teo. Comediantul revine la Cinematograful Dacia pentru...
O scriitoare din municipiul Caransebeș a obținut premiul pentru debut literar oferit de către Uniunea Scriitorilor Români. Festivitatea de premiere a avut loc în cadru...
O grupare de hoți români care a comis 80 de furturi din societăți comerciale, în Franța, a fost destructurată în urma a 11 percheziții făcute...