Carmen Chesaru, o tânără artistă din Caransebeș care face furori la prima expoziţie personală!

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

O demonstrație de talent, dar și de tehnică bine cunoscută a prezentat artista caransebeșeană Carmen Chesaru în expoziția de debut „Luciditate și consecințe”, ce și-a avut ieri vernisajul la Galeria de Artă „Corneliu Baba“ din municipiul Caransebeș.

Absolventă a Facultății de Arte și Design din Timișoara, tânăra Carmen Chesaru este la prima expoziție personală, după ce în ultimii ani și-a expus creațiile în expoziții colective în întreaga țară. Pentru expoziția de la Caransebeș a ales 20 de picturi din cele câteva sute avute în atelier. La eveniment au participat primarul Felix Borcean, directorul muzeului caransebeșean, dr. Adrian Ardeț, profesori și oameni de cultură din municipiu care au dorit să cunoască munca tinerei artiste, catalogată ca fiind onul dintre cei mai talentati pictori din ultimii zeci de ani.

Tablourile expuse sunt diversificate, spune profesoara de arte Nicoleta Cozma, artist iconar.

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

„Găsim în expoziție compoziție, portret, peisaj, culoare și foarte multă grafică, inclusiv în peisajele ei întâlnim grafică. Se observă studiul pe care-l presupune o facultate de artă, avem studiu de corp uman, studiu portret foarte bine realizate. Se observă acuratețea liniei, lumină, umbră foarte bine trasate. Grafica presupune mult alb și negru, dar în expoziție întâlnim și pată de culoare. Să știți că au existat întotdeauna două tipuri de artiști, unii foarte buni în desen, alții foarte buni în culoare, dar Carmen ne demonstrează că este talentată în ambele domenii, exemplu studiul despre natură ușor impresionist care atinge o problemă de culoare, și anume contrastele complementare între roșu și verde, și găsește un echilibru. Este foarte spontană, absolut toată expoziția este dominată de spontaneitate și observăm această trăsătură în lucrarea de licență a artistei, numită Metamorfoză, în care vedem formă spontană, dar și linie grafică bine definită”, a prezentat în cadrul expoziției profesoara Nicoleta Cozma.

Expoziția este cu vânzare și va rămâne deschisă pentru vizitatori la Galeria de Artă „Corneliu Baba“ în următoarele trei săptămâni, a precizat directorul Casei De Cultură, Ioan Cojocariu.  

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/