Jean Bumbea a ajuns în spatele gratiilor, dar pe rolul instanţelor se află încă destule dosare penale în care are calitatea de inculpat, fiind judecat...
Asta susține liderul sindical Nicolae Drăgan, care la cea mai recentă comisie ce a avut loc la Instituția Prefectului s-a afișat extrem de revoltat de...
Pentru noi venituri la bugetul local, dar și pentru o cât mai eficientă gestionare a locurilor de parcare din centrul civic, municipalitatea din Caransebeș a...
Gluma se îngroaşă în cazul diplomelor acordate chiulangiilor de la Școala Postliceală Sanitară din cadrul Colegiului Național Mircea Eliade din Reșița. Procurorii vorbesc despre infracţiuni...
Administrația locală a încheiat un parteneriat cu Fundația Kinderzukunft Rudolf-Walther, filiala Timișoara. Primăria Anina a semnat un contract de sponsorizare cu filiala timișoareană, prin care...
Oficialii locali îi invită pe reșițeni în centrul civic, dar și în cartierul Govândari, întrucât inaugurează oficial în cele două locații târgurile pentru sărbătorile de...
Forul de la județ a încheiat astăzi derularea unui proiect de-a dreptul futurist pentru județul Caraș-Severin. Aparatura pe care a achiziționat-o este de ordinul milioanelor...
Cu toată fierberea existentă pe piaţa politică, vizavi de demisia ori ba a lui Victor Ponta şi a guvernului, preluarea în totalitate a puterii, ce...
Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează astăzi percheziții domiciliare în 48 de locații la şefi de instituţii, primari şi oameni de afaceri suspectaţi de...
Bomba detonată nu cu mult timp în urmă de arbitrul Ilie Ciocoi, care denunţa corupţia din fotbalul cărăşean, s-a lăsat cu drumuri pe la Poliţie,...
Aleșii locali au luat o decizie extrem de importantă pentru tinerii din oraș care, în afară de a-și petrece timpul prin baruri, nu au foarte...
După lupte de ani de zile purtate de profesori prin instanță, oficialii de la centru au decis că este cazul să îi despăgubească așa cum...
Administrația publică locală din municipiul Caransebeș își dorește o mai bună informare a cetățenilor despre activitatea primăriei, dar și despre anumite evenimente care au loc...
Maistrul militar Valentin Bora, care la finele lunii noiembrie a trecut printr-o traumă fizică și psihică serioasă, după ce elicopterul în care se afla s-a...
Patronul firmei de taxi OK din Reşiţa are din nou necazuri! E acuzat de complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură private, după...
Vicepreședintele comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative de revizuire a Constituției, deputatul PNL Valeria Schelean, a declarat că este nevoie...
Asociaţia „Nevo Parudimos” a iniţiat un proiect prin care se intenţionează amenajarea unui traseu de ciclism pe ruta Oraviţa – Izvorul Rece – retur. Este...
Vicepreședintele PNL a abordat în urma celei mai recente ședințe de Consiliu Județean subiectul Constituției României. Asta, în contextul în care săptămâna a început cu o...
Ultimul asalt pare să-l dea DNA-ul la Victor Ponta. Procurorul General Niţu crede de cuviinţă să ancheteze cauzele votului deficitar din diaspora. Ancheta, ni se...
Patronul Metalului Reşiţa nu se gândeşte la schimbarea antrenorului, dar susţine că va aduce jucători de valoare în această iarnă, socotelile promovării nefiind încheiate în...
Autoritățile locale s-au săturat să primească amenzi din partea Gărzii de Mediu pentru depozitarea ilegală a gunoaielor, dar și să vadă că patrimoniul public este...
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. Sorin Frunzăverde a dispus convocarea unei ședințe ordinare pentru data de 8 decembrie 2014, ora 12.00, cu următoarele puncte înscrise pe...
Frigul, mai ales pe timp de noapte, trimite oamenii străzii la Centrul de Urgență pentru Persoanele fără Adăpost din Caransebeș, singurul de acest gen din...
Aleșii județeni s-au întâlnit astăzi în ședință ordinară, pentru a dezbate mai multe proiecte de hotărâre importante pentru soarta județului. Caraș-Severin a avut parte de...
Discuțiile legate de construirea unei linii de cale ferată pe malul Dunării prind contur. Proiectul se apropie deja de finalizare, iar în acest sens reprezentanții...
Cea mai recentă şedinţă de consiliu local a fost prilej de înţepături şi ironii pentru consilierii liberali şi primarul social-democrat. Mărul discordiei, acţiunile şi investiţiile...
Câteva dulciuri cu termenul de valabilitate depăşit, ce au fost împărţite copiilor din Anina, au declanşat un adevărat scandal în oraş, politicienii din ziua de...
O elevă de liceu din Mehadia a văzut moartea cu ochii după ce a hotărât să pună punct unei relaţii de dragoste de vreo patru...
Înfrângerea la scor de la Timişoara şi diminuarea şanselor la promovare pot schimba radical strategia la Metalul Reşiţa. Antrenorul Daniel Opriţa confirmă că viitorul rosso-nerilor...