Eroul militar din Caransebeș a rămas ultimul supraviețuitor al tragediei!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Maistrul militar Valentin Bora, care la finele lunii noiembrie a trecut printr-o traumă fizică și psihică serioasă, după ce elicopterul în care se afla s-a prăbușit, încearcă acum să se recupereze. Apropiații îl încurajează pe pagina de socializare.

Probabil că pentru Valentin Bora Dumnezeu are alt destin, pentru că militarul care a activat ani buni la Caransebeș este singurul care a ieșit dintre resturile arse ale elicopterului pe propriile picioare. El a sunat la 112 și tot el și-a anunțat colegii de la Câmpia Turzii de producerea accidentului, pentru a le sări în ajutor. Vali se află în continuare internat la Spitalul Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti. De câteva zile, a început să facă mișcare cu cadrul însoțit, iar medicii sunt optimiști că într-o lună de zile va fi externat. Totuși, a suferit foarte mult din punct de vedere emoțional, astfel că specialiștii sunt de părere că militarul va trebui să urmeze ședințe serioase de terapie și consiliere psihologică.

Pentru recuperarea lui se roagă și prietenii din Caransebeș, dar nu numai. Rudele și colegii îi trimit și acum, la trei săptămâni de la accident, mesaje de încurajare și însănătoșire pe pagina lui de Facebook.

promovare banner maxagro

Valentin Bora a rămas ultimul supraviețuitor al tragediei, după ce căpitan-comandorul Corneliu-Gabriel Titiana a decedat, ieri, 8 decembrie, la Spitalul Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti. Corpul comandorului, care a pilotat elicopterul, a cedat în urma multiplelor traume, având arsuri la nivelul membrelor inferioare și al feței. Deși medicii l-au ținut într-o comă indusă pentru că durerile erau insuportabile, căpitan-comandorul Titiana, în vârstă de 46 de ani, a pierdut lupta cu viața, alăturându-se astfel celor 8 militari care au murit în urma tragicului accident de elicopter.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/